Printre oglinzi

Din „Alchimistul” lui Coelho notez in graba ce mi-a placut cel mai mult.
Mi-a placut „Prologul” care aduce in carte, o alta carte, cea a lui Oscar Wilde despre mitul lui Narcis. Intelegem, avansand cu lectura, ca oglinda lacului in care Narcis se priveste cu nesat este metafora aleasa de autor pentru Sufletul Lumii oglinda a tuturor fiintelor. Sufletul unui Narcis egocentric , ce se admira numai pe sine in undele lacului, hraneste sufletul unui lac egocentric ce se vede doar pe sine rasfrant in ochii lui Narcis.

” Noi sîntem aceia care hrănim Sufletul Lumii, iar pămîntul pe care trăim va fi mai bun sau mai rău după cum noi vom fi mai buni sau mai răi. Aici intră în joc forţa Iu­birii, fiindcă atunci cînd iubim, vrem totdeauna să fim mai buni decît sîntem.”

Si mi-a mai placut Regele Salemului, cel care-l indruma pe Santiago si care dorind ca flăcăul să izbutească se gandeste atat de omeneste că o să-i fie repede uitat numele.

"Tre­buia să i-l fi repetat de mai multe ori. Cînd ar fi vorbit despre mine ar fi spus că sînt Melchisedec, Regele Salemului."
Apoi privi spre cer cu o umbră de căinţă: "Ştiu că este deşertăciunea deşertăciunilor, aşa cum ai spus Tu, Doamne. Dar şi un rege bătrîn trebuie cîteodată să se simtă mîndru de sine."