miercuri, 21 noiembrie 2007

Ce-am mai citit

« Nu cred cum cred ei. Nu traiesc cum traiesc ei. Nu iubesc cum iubesc ei. Voi muri cum mor ei » spunea Marguerite Yourcenar si intreaga ei viata, si intreaga ei opera, deloc comune, au dovedit acest lucru.

Marturisesc ca romanul "Lovitura de gratie" este prima mea intalnire cu Marguerite Yourcenar. Scriitura aparent simpla, curgand asemeni unei litanii, te captiveaza, te emotioneaza, te pune pe ganduri, asa cum numai numai arta adevarata o poate face.

Scris la Sorento, in 1938 si publicat putin inainte de inceperea celui de-al doilea razboi mondial « Lovitura de gratie » reprezinta una dintre capodoperele celei care avea sa devina prima femeie membru al Academiei Franceze.

Cartea este inspirata, asa cum insasi autoarea marturiseste, dintr-o poveste reala si este scrisa din perspectiva eroului masculin Eric von Lhomond.

Intamplarile tragice petrecute la Kratovice un « obscur colt de tara baltica » intr-un castel pierdut in imensitatea unei ierni fara sfarsit, in preajma revolutiei ruse din 1917, sunt relatate 20 de ani mai tarziu de Eric unor camarazi apatici in bufetul garii din Pisa, pe cand ranit se intorcea in Germania.

In prefata cartii, autoarea ne asigura ca « episoadele de razboi civil nu reprezinta doar vagul fundal al unei povesti de dragoste », ci induc in sufletele personajelor o anumita stare de « disperare permanenta » disperare care este tocmai cheia in care trebuie citite neobisnuitele intamplari din roman.

Imaginea lui Conrad, fratelele lui Sophie si prietenul lui Eric este, desi mereu prezenta, impinsa in planul secund, triunghiul este sugerat, este prezenta si tema homosexualitatii, dar cred ca Yourcenar vorbeste in povestea lui Eric si a Sophiei despre incertidudinea dragostei, despre starile complexe si contradictorii pe care le presupune iubirea: atractie, respingere, adevar, minciuna, erotism, stupoare, spaima, nebunie, depasirea limitelor.

Daca Sophie « s-a instalat la carma jocului si a jucat cu atat mai strans cu cat ea isi juca acolo viata » pentru Eric « simpla descoperire a acestei iubiri a Sophiei » a provocat in sufletul sau « o stupoare vecina cu scandalul »

Este o poveste despre dragoste ca un joc tensionat si crud in care exista doar invinsi si nu in ultimul rand, despre cum sa supravietuim amintirilor : «Un ins din specia lui Eric von Lhomond, vorbeste depre sine si in raspar» incercand sa-si infrunte crudele amintiri. Eric povesteste cu glas de spovedanie si banuim ca nu e prima oara cand face acest lucru incercand cu disperare, SA INTELEAGA.

marți, 6 noiembrie 2007

Clipele trandafirului

La aparitia romanului "La rascruce de vanturi", au fost vandute doar doua exemplare. Dupa un an, tanara sa autoare Emily Jane Bronte pleca spre o lume mai buna.
Avea numai treizeci de ani.
Intr-un tinut de ceturi Emily si Anne si Charlotte reinventau lumea in povestile lor,ursindu-si personajele.
Iau cu mine “La rascruce de vanturi” si imaginea fragilei Emily.
Am gasit de curand un poem al ei despre dragoste si prietenie.


LOVE AND FRIENDSHIP

Love is like the wild rose-briar,
Friendship like the holly-tree --
The holly is dark when the rose-briar blooms
But which will bloom most contantly?
The wild-rose briar is sweet in the spring,
Its summer blossoms scent the air;
Yet wait till winter comes again
And who wil call the wild-briar fair?
Then scorn the silly rose-wreath now
And deck thee with the holly's sheen,
That when December blights thy brow
He may still leave thy garland green.

joi, 1 noiembrie 2007

C’est le temps, Mon Dieu, l’ombre étreint le soleil

Rainer Maria Rilke a écrit un très beau poème sur les filles qui sont devenues femmes et ont perdu leurs rêves, sont devenues mères…C'est lui qui souffrait de leucémie et ne voulait pas donner un nom à sa maladie. Sa morte, dit la légende est provoquée par un chardon d'une rose, ou probablement c’est moi qui je fais une confusion parce que à son tombe on peut lire un vers choisi par lui-même, peu avant de sa morte :


"Rose, oh reiner Widerspruch Lust

Niemandes Schlaf zu sein unter soviel

Lidern"


"Rose, oh, pure contradiction, de n’être pas sous tantes des paupières, le sommeil de personne."

Il me plait aussi un poème qui parle de l’automne de la vie : c’est le temps, Mon Dieu, nous avons vécu une longue été, l’ombre étreint le soleil et le vent est libéré, qui est seul à ce moment, restera seul pour long temps, il veillera, il écrira des longues lettres.

miercuri, 17 octombrie 2007

Viori neacordate

Singura nefericire ,spunea Chopin, este ca suntem asemeni unor viori Stradivarius iesite din atelierul unui mare Maestru care nu mai este aici pentru a ne acorda.Din aceasta cauza inabusim in adancul sufletului ceea ce nu putem sa exprimam.

Pentru mine, cele mai tulburatoare dintre compozitiile lui sunt bucatile vesele in care simti o neputinta a sufletului de a se bucura plenar, mai degraba o sufocare in viata, decat pura melancolie.

luni, 8 octombrie 2007

L'automne et son chanson

Baudelaire est le poète maudit qui avec le sonnet « Correspondances » ouvre les ports du symbolisme .

« Chant d'automne » parle surtout de la peur devant la morte , l'angoisse « les froides ténèbres » qui viennent de couvrir la « vive clarté de nos étés ».

Baudelaire se cache ici derrière une saison pour nous donner le reflet de son état d'âme.

C'est le sentiment de déception et d'amertume, le célèbre spleen de l'époque, qu'on trouve souvent dans sa poésie.

La vie se coule vite « c'était hier l'été - voici l'automne ». L'amour offre une vague compensation, est seulement une douceur éphémère :
« Et rien, ni votre amour, ni le boudoir, ni l'âtre/Ne me vaut le soleil rayonnant sur la mer. /Et pourtant aimez-moi, tendre cœur… »

On peut saisir les contraires : la vie et la morte, espérance et désespoir, certitude et incertitude, l'amour et le départ (c'est beaucoup pour une pauvre âme) .

"Mon esprit est pareil à la tour qui succombe
Sous les coups du bélier infatigable et lourd".

C'est une métaphore extraordinaire qui me beaucoup plait ..

Verlaine avec Baudelaire ont formé le group « Décadents ».Ils ont été trois. J'ai oublié le troisième…

joi, 27 septembrie 2007

Umbra orelor

In amintire totul se intampla pe muzica, spunea cineva.
Si in amurg , as adauga eu.
Totul pare ca-si pierde conturul exact, se indeparteaza treptat, dar nu dispare definitiv, devine o umbra blanda a timpului de-odinioara.
Chiar si celor mai dureroase amintiri li se intampla asta. Chiar si celor mai frumoase.
In amurg, umbra orelor trecute se unduieste in ritmul muzicii.

miercuri, 19 septembrie 2007

Popasul crinilor


"Balada Crinilor care si-au scris frumos" m-a cucerit prin candoarea lirica,
prin stilul parodic si ludic ce caracterizeaza toate versurile lui Emil Brumaru si astfel a devenit un popas in sufletul meu.

"Dar crinul ce trăia în miazăzi,
Fiind înzăpezit în datorii,

Îi răspundea din ce în ce mai rar
Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar.

Apoi tăcu de tot. O rouă grea
Strivi parfumul amândurora.

Și astfel cei doi crini nu și-au mai scris,
Poștașii au murit, poșta s-a-nchis,"