Spirala de scoica

"Jurnalul lui Bridget Jones", autoare Helen Fielding. Este un roman de 100 si ceva de pagini scris sub forma insemnarilor zilnice.

Desi cartea este de un comic irezistibil, retin doua fragmente destul de amare :

"Cînd cineva te părăseşte, nu îi simţi doar lipsa, nu doar întregul mic univers pe care l-ai creat în jurul acelui cineva se prăbuşeşte şi nu doar tot ce vezi sau ce faci îţi aminteşte de el, partea cea mai proastă e gîndul că el te-a supus unor teste şi, în final, suma părticelelor care for­mează fiinţa ta a primit ştampila respins".

Uneori e ca si cum te-ai afla intr-o "spirală de scoică, şi că există un moment în care oriîncotro te-ai întoarce, totul e dureros şi difi­cil".

Desertul ca metafora

Am citit zilele trecute „Desertul pentru totdeauna” cartea lui Octavian Paler, aparuta in 2001.

Scriitorul isi impartaseste experienta intalnirii cu teama de moarte, in urma unui infarct.

Mai mult ca niciodata, am inteles ca nascut intr-un loc in care nu s-ar fi putut integra, "aici deja nu", plecand intr-altul in care s-a simtit mai tot timpul strain, " acolo inca nu", scriitorul a avut nevoie de insula lui de cuvinte unde sa se simta acasa.

Textul emotioneaza prin intensitatea si sinceritatea confesiunii .

Sunt rememorate intamplari esentiale ce au schimbat destinul scriitorului.

Elementele de viata reala se impletesc cu realitatea unei vieti secrete in care personajele unui nou roman al scriitorului ii devin prieteni si confidenti.

„Destinul meu a fost decis de defectele mele” spune Octavian Paler.
Este vreodata altfel, ma intreb eu ?

Inteleg destul de bine de ce :

”Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.”

“Incarcerat
în mine însumi. .. am preferat de multe ori sã-mi drãmuiesc pasiunile decât sã nu le pot controla”.

“Existã lucruri pe care le poti avea doar dacã stai departe de ele.”

“Acolo domneau trei reguli: sã stii sã suferi, sã stii sã te abtii si sã stii sã mori.”

Frumoase zile, soareci ai timpului

Plouase ingrozitor toata ziua si privisem vreme indelungata stropii de ploaie ce cadeau frenetic prin ferestrele cerului.

Amintirile veneau fara veste, nechemate creand o stare de nelamurita nostalgie.

Ajunsesem sa aflu cu timpul ca memoria afectiva are propria ei vointa, propriile ei mecanisme.

“ O ploaie violenta piaptana fumul” spunea Apollinaire

Si tot el vorbea despre frumoasele zile, soareci ai timpului, superba metafora.

“Belles journées, souris du temps,
Vous rongez peu a peu ma vie.
Dieu! Je vais avoir vingt-huit ans,
Et mal vécus, a mon envie.”

Amintirile, pasari de prada se hraneau cu propriul meu suflet.

"Incertitude, ô mes délices
Vous et moi nous nous en allons
Comme s'en vont les écrevisses,
A reculons, a reculons."

Teoria virtualitatii

Sunt intamplari care se produc doar la nivelul mental sau emotional, intamplari care n-au fata materiala , dar care sunt mai reale si mai importante decat obiectele din lumea materiala.

In povestirile lui Borges intalnim adesea aceasta teorie, numita si a virtualitatii, care pentru mine nu este o simpla teorie ci adevar incarcat cu puterea lucrului trait, real, cert.

O astfel de intamplare este si intalnirea mea cu omul din cuvinte pe care am trait-o cu ceva timp in urma. Aceasta intalnire face parte din acele intamplari esentiale , dupa care viata nu va mai fi la fel.

Desi cuvintele omului din cuvinte erau doar cuvinte scrise, imaginea din cuvinte era mai clara si mai exacta decat o mie de fotografii. Cuvintele desenau bunatatea, inteligenta, compasiunea ,delicatetea dar si sarcasmul, cinismul uneori, entuziamul exagerat dar si oboseala si tristetea adeseori.

Cineva spunea ca „nu in palma, in cafea sau in stele, ci in cuvinte se poate ghici destinul fiecaruia dintre noi” .

Dintr-un pumn de cuvinte

Dickinson ne aratã cum despartirea mareste dorinta, cum intensitatea este sporita prin absentã, si, în cele din urmã, cum prin munca pasionata se poate crea poezie memorabilã.
Pentru a nu stiu cata oara raman muta de uimire in fata talentului ei. Dintr-un pumn de cuvinte creeaza o lume plina de pasiune, de fervoare, de poezie.

Wild Nights - Wild Nights!
Were I with thee
Wild Nights shoud be
Our luxury!
Futile - the Winds -
To a Heart in port -
Done with the Compass -
Done with the Chart!
Rowing in Eden -
Ah, the Sea!
Might I but moor -
Tonight -In Thee!

Sălbatice nopţi -
Sălbatice nopţi!
De-aş fi cu tine
Sălbaticele Nopţi
Ar fi nepretuite
Inutile - Vînturile -
Unei inimi în port ancorată
Nu-i trebuie Busolă -
Nu-i trebuie Hartă!
Vîslind în Eden –
De m-ai lasa ah, Mare!
La Noapte - să ancorez
În valurile tale

“Eternal sunshine of the spotless mind”

“Eternal sunshine of the spotless mind” , versul lui Alexander Pope, tradus la noi prin : “Strălucirea eternă a minţii neprihănite” da titlul filmului lui Kaufmann, director Michel Gondry.

Un film bun, un film special, pe care poti sa-l vezi si revezi, sa-l citesti in mai multe chei, dar care ramane la urma urmei o frumoasa poveste de dragoste, care « misca soarele si celelalte stele ».

O minte fara prihana este o inocenta memorie fara amintiri, dar poate fi si o minte pentru care uitarea este de fapt a pastra doar ce-a fost frumos, bun si sincer.
"Blessed are the forgetful, for they get the better even of their blunders."/ "Fericiţi cei ce uită, căci iau din greşeli doar ce-i bun", este o frază din Nietzsche invocata la un moment dat in film.

Doi iubiti Joel si Clementine apeleaza la serviciile unei firme ce poate sterge din creier amintirile devenite incomode. Mai intai apeleaza Clementine, apoi Joel din razbunare pentru ca fusese astfel sters de pe hard-ul Clementinei.

Firma Lacuna, caci asa se numeste firma cu pricina, mi se pare o frumoasa gaselnita pentru a explica pe intelesul mai tinerilor, ce face un om cand vrea sa uite lucruri care-l fac sa sufere dintr-o revoluta relatie de iubire. Cam asta face omul lovit de napasta, ce fac si specialistii de la Lacuna, sterge intai tot ce-i aminteste de impricinat din My Pictures si My Music. Si in acelasi timp, ceva se impotriveste acestor « delete »-uri, la fel cum face si Joel care incearca disperat, sa opreasca procesul tot de el initiat. Din punctul meu de vedere , filmul nu este un SF, ci doar un film care vorbeste despre dragoste si uitare, lucruri vechi de cand lumea, folosindu-se pentru a explica aceste delicate mecanisme de analogii cu soft-uri complicate care fac si desfac. Aici e noutatea si hazul. Filmul vorbeste, de fapt , despre ceea ce se intampla in sufletul si mintea unui om care incearca sa uite o poveste de dragoste care l-a facut sa sufere.

Intreaga distributie, Jim Carrey, Kate Winslet, Kirsten Dunst, Elijah Wood, Mark Ruffalo, Tom Wilkinson au realizat cu inteligenta si sensibilitate o superba performanta actoriceasca.

Le sabotage amoureux

Le sabotage amoureux a fost publicata in 1993 in Franta, fiind a doua carte a tinerei
Amelie Nothomb , considerata un adevarat fenomen literar belgian.
Povestea narata se petrece inte 1972 si 1975, pe cand Amelie si familia sa locuiau la Pekin in cartierul San Li Tun, cartierul rezervat diplomatilor.
Sabotaj din iubire vorbeste despre o poveste adevarata, a mea proprie marturiseste Amelie.Am trait totul in acesti trei ani :eroism,glorie,dragoste,indiferenta,suferinta,umilinta.Era in China.Aveam 7 ani ", ne anunta naratoarea.
Este un roman nostim si tragic, scris alert. Te surprinde cu afirmatii gen :o tara comunista este o tara cu ventilatoare, dupa 15 ani urmeaza senilitatea, dupa pubertate viata este doar un epilog. Perioadele de pace duc la razboi, razboiul conduce la perioade de pace, deci razboiul este bun.
Sabotaj din iubire este istorisirea unei povesti de dragoste autentice, absolute, nascute in inima unui copil de sapte ani care intuieste precoce suferintele lumii adulte.