Terapia

Scenaristul de succes al unui serial de televiziune, The People Next Door, Laurence Passmore sufera de o Hernio-Nevroza-Articulara . Dar si de tristete.Pentru prima afectiune se opereaza.Fara succes insa.Pentru starea depresiva face acupunctura, aromaterapie si merge la un psihiatru. Incercarile lui de a se vindeca ajung sa-i dea viata peste cap, sa-i strice mariajul , sa nu mai poata scrie scenariul.
Surprinzatoare paginile in care ai impresia ca Passmore este vazut rautacios de celelalte personaje ca sa afli ca de fapt el este papusarul care joaca toate rolurile intr-un efort de obiectivitate.
De un comic spumos notitele despre Kirkegaard, pentru ca Tubby Passmore face o obsesie pentru Kirkegaard , filozoful existentialist si intentioneaza chiar sa scrie scenariul pentru un film avandu-l drept protagonist pe intunecatul filozof danez.

Fata medaliei si reversul

Student fiind si practicand intr-un mare spital londonez, dr. F. W. Bailes a observat ca factorii mentali interveneau în mare grad in procesul de vindecare a pacienţilor.
El a evidentiat că atât boala cât şi sănătatea îşi au originea în stări mentale disarmonice si că există o tehnică de tratament mental şi spiritual care pune în mişcare Legea Mentală conducand la sănătatea fizică.
Prima ediţie a cartii „Mintea poate vindeca” a aparut in 1942

Fizic şi mental – fata medaliei si reversul, trupul este Minte condensată în formă fizică, si Spirit condensat în formă.

Manifestarea fizică este in ultima instanta manifestarea mentală.

Ceea ce Mintea gândeşte, corpul gândeste
Ceea ce corpul gândeşte, el devine.

Boala este dovada exterioară a unei tulburări interioare. Sănătatea este semnul exterior al unei minţi integrate.

Omul are libertatea de a putea alege sa gândeasca fie ca un înger, fie ca un demon, ca un şef sau ca un sclav.
Ca un artist sau ca un finantist.

Orice alege ca gând, mintea va transforma în creaţie ,
ce se va manifesta.

"Plansul este o enigma"

„Ganduri ascunse” este romanul lui David Lodge, scriitor si teoretician literar britanic. Primul roman apartinand lui David Lodge pe care l-am citit,absolut din intamplare.

M-a amuzat, m-a frapat , m-a facut sa vreau sa stiu mai multe despe autor , despre opera lui, sa vreau sa mai citesc si altceva. „ Meserie !” as putea spune citand, fara sa vreau, un alt titlu apartinand autorului.

In carte este prezentata lumea noilor universitati din Marea Britanie.” Universitatea din Gloucester este o instituţie absolut fictivă. Cel puţin era, pe vremea cînd am scris romanul.” -ne instiinteaza autorul.
Povestea este de fapt idila scurta dintre o romanciera americana vaduva de putin timp, Helen, si Ralph, un profesor englez de psihologie cognitiva.

Reportofonul lui Ralph si jurnalul lui Helen- lumea este vazuta din aceste perspective subiective, participand si naratorul omniscient cu un punct de vedere neutru ,obiectiv.Romanul este asemeni unui concert pentru vioara si violoncel, instrumentelele executandu-si cu maiestrie partiturile.
Ralph se numeste oarecum ironic si Messenger, el face apologia noilor tehnologii in comunicare; vrea sa inregistreze fluxul consiintei folosind un reportofon. Acelasi lucru vrea sa-l faca si Helen folosind magia cuvintelor. Ea se numeste si Red si este scriitoarea.

Spirit, umor,imprevizibil, dar si un strop de nostalgie si tristete sunt ingredientele cartii.

Strania poveste a lui Benjamin Button

In filmul lui David Fincher este prezentata povestea unui bărbat care se naşte bătrân şi îmbătrâneşte intinerind.
Scenariul este inspirat dintr-o nuvela scrisa in 1921 de F. Scott Fitzgerald.

Adriana Pichini, o muncitoare italiana pretinde ca filmul este bazat pe o poveste scrisa de ea cu  multi ani in urma, intitulată "Il ritorno di Arthur all'innocenza" ("Întoarcerea lui Arthur la inocenţă"). Povestea a fost înregistrată de autorităţile italiene în domeniul drepturilor de autor în 1994, Pichini susţinând că aceasta a fost trimisă publisherilor din Statele Unite, dar nu a fost niciodată publicată.
Personal, filmul mi-a reamintit o frumoasa poezie a poetei Ana Blandiana „Ar trebui să ne nastem batrani”.
Strania poveste a lui BB este filmul cu cele mai multe nominalizari la premiile Oscar, 13, mai precis, inclusiv la categoriile „cel mai bun film” si „cel mai bun actor”.
Cu toate acestea, indraznesc sa afirm ca filmul este construit de la inceput pana la sfarsit in acelasi ritm lent, plictisitor ca o demonstratie matematica la ipoteza „daca ar fi sa ne nastem batrani”.
Benjamin Button reuseste sa inverseze procesul firesc de scurgere a timpului, nascandu-se batran si intinerind pe masura ce anii se scurg. Intamplarea se petrece in New Orleans, debutand spre sfarsitul primului Razboi Mondial si derulandu-se pana la inceputul secolului XXI.Viata lui BB parcurge in sens invers, ceea ce parcurge orice viata de om : bucurie, speranta, iubire dar si despartire, amaraciune, tristete. Singura noutate este ca se intampla in sens invers cursului firesc.
Marele ceas ale carui ace se invart invers se vrea probabil o metafora. Sunt si multe texte oarecum filozofice care nu fac decat sa plictiseasca. Personajele sunt slab conturate si nici macar frumosului Brad care este mai mult de jumatate din film un batranel hidos nu-i iese un rol memorabil.Filmul de cele mai multe ori nu reuseste sa transmita emotie artistica si pare mai degraba inregistrarea documentara a unui fapt divers: in New Orleansul inceputului de secol XX se naste un copil batran.
Credibila Julia Ormond lecturand jurnalul lui BB, in asteptarea dublului uragan ce se abatea asupra ei : unul iscat de fortele naturii si un altul al sentimentelor, pentru ca asta aduce pierderea unui parinte :un uragan de tristete.

O stranie poveste de iubire

Tracy Chevalier s-a născut în 1962 şi a copilărit în Washington, D.C. Părăseşte Statele Unite în 1984, stabilindu-se în Anglia. Cariera literara debuteaza cu romanul “Albastru pur”, dar romanul “Fata cu cercel de perla” considerat un fenomen editorial o face o scriitoare foarte cunoscuta. Filmul bazat pe roman obtine trei nominalizari la Oscar in 2004.

Pictura „Fata cu cercel de perla” a fost numita adesea, „Monalisa Nordului". A fost pictata in 1665 si este una dintre cele mai enigmatice picturi ale lui Vermeer. Dacă în cazul multor lucrari ale pictorului se cunosc destule detalii despre model si beneficiar, despre "Fata cu cercel de perla" nu se ştie aproape nimic. Unii exegeţi au emis ipoteza că imaginea ar reprezenta-o pe fata cea mare a pictorului, Maertge. Se presupune ca pictura a ramas in posesia artistului, apoi, după moartea acestuia, a fost înstrăinată, o data cu multe alte obiecte care i-au aparţinut . Se cunoaste faptul ca tabloul a fost vândut la o licitatie în 1882 pentru doi guldeni şi jumatate, dupa vanzare, el a fost identificat ca apartinând marelui Vermeer şi dăruit muzeului Mauritiushius din Haga, unde se afla si astazi.

Un pictor de geniu despre care nu se ştiu prea multe lucruri şi un tablou enigmatic, reprezentând o tânâră cu chip fascinant in urechea careia straluceste cercelul de perla , iata premisele de la care Tracy Chevalier isi imagineaza intreaga povestire.

Am citit romanul doarece imi place foarte mult Vermeer. Mai ales cele sase picturi infatisand femei scriind scrisori. Vermeer stie sa picteze mai bine ca oricare alt pictor, femei singure cu gandurile lor. De multe ori ma intrebam cum trebuie sa fi fost viata lui in Delftul acelui timp, intr-o casa plina de galagia celor unsprezece copii, avand alaturi o sotie vesnic insarcinata si o soacra iscoditoare. Imi raspundeam ca Vermeer era o persoana secreta, prizonier in propria casa isi picta de fapt aspiratia sufleteasca spre o lume imaginata de el, plina de mister, liniste, limpezime, frumusete.
Romanul lui Tracy Chevalier imi sugereaza multe raspunsuri, fiind in acelasi timp o stranie poveste de iubire, un documentar despre Olanda secolului al XVII-lea, dar si o frumoasa evocare a operei unuia dintre cei mai mari pictori ai luminii.

Cand ziua in amintire se preschimba

De n-ar fi fost un mare filozof ar fi fost cu siguranta un mare poet.

Din „Dincolo de bine si rau” un decupaj discret ce rivalizeaza cu un poem inspirat :
„Incon­juraţi-vă de oameni ce sunt precum o grădină, - sau precum o mu­zică deasupra apelor, la ceas de asfinţit când ziua în amintire se preschimbă; - alegeţi buna solitudine, cea liberă, graţioasă şi uşoară care vă îndreptăţeşte să rămâneţi buni într-un sens sau într-altul!”

Spirala de scoica

"Jurnalul lui Bridget Jones", autoare Helen Fielding. Este un roman de 100 si ceva de pagini scris sub forma insemnarilor zilnice.

Desi cartea este de un comic irezistibil, retin doua fragmente destul de amare :

"Cînd cineva te părăseşte, nu îi simţi doar lipsa, nu doar întregul mic univers pe care l-ai creat în jurul acelui cineva se prăbuşeşte şi nu doar tot ce vezi sau ce faci îţi aminteşte de el, partea cea mai proastă e gîndul că el te-a supus unor teste şi, în final, suma părticelelor care for­mează fiinţa ta a primit ştampila respins".

Uneori e ca si cum te-ai afla intr-o "spirală de scoică, şi că există un moment în care oriîncotro te-ai întoarce, totul e dureros şi difi­cil".