Umbra liliacului alb

« Si liliacul cel mai alb are umbra sa ».

Un frumos citat apartinand se pare lui Lao Tze, filozoful chinez considerat autorul cartii sacre a daoismului.

In fericire se ascunde nefericirea, greul si usorul sunt ingemanate, din inalt putem percepe adancul, fiecare lucru se acorda cu opusul sau. Contrariile decurg unul din altul. Lumea se afla in permanenta schimbare, iar binele este inseparabil de rau, frumosul de urat. Tăcerea ne învaţa răspunderea pentru cuvintele noastre. Oboseala da valoarea odihnei, boala ne face sa intelegem binecuvântarea sănătăţii. Arsita focului ne face sa dorim racoarea apei, moartea ne da masura vietii.

Esenţa vieţii este conferită de un spirit universal, divizat în feminin (yin) şi masculin (yang).

Omul poate dobândi nemurirea, dacă ştie să hrănească acest duh universal. Lao iti arata calea devenirii mistice prin care poti deveni şuvoiul lumii, Dao va fi cu tine şi te vei putea întoarce la starea copilăriei.

Despre viata lui Lao Tze se stiu putine lucruri : trecerea unei comete a marcat conceptia sa miraculoasa, s-a nascut batran cu par alb si barba, a fost conteporan cu Confucius si a indeplinit functia de arhivar la curtea Zhou. Si-a parasit tara datorita disputelor politice. Legenda spune ca a plecat calare pe un bivol. A scris Cartea Caii si a Virtutii.

Nimeni nu stie ce a devenit filozoful, mie imi place insa sa cred ca a ajuns intr-o gradina in care este numai primavara si contempla florile mari si albe cu petale curbate ale liliacului, constatand cu intelepciune ca o conditie esentiala chiar si pentru liliacul cel mai alb este existenta umbrei, lipsa acesteia facand ca petalele albe sa se ridice in straniu vartej spre inaltimile pure ale modelelor si absolutului.

Sa ingaduim deci umbra liliacului alb care il mai retine cu noi aici pe pamant .