Adevarul ca poveste

Autorul gandeste ca va fi privit ca « un intrus prezumtios pentru cei specializati teologal » sau va face « figura de reactionar sensibil la idei revolute» pentru cei «recenti » si am avut sentimentul, pe tot parcursul cartii, ca nu a reusit sa depaseasca aceste temeri, desi a facut eforturi sa-i multumeasca deopotriva si pe unii si pe ceilalti.

De ce parabola ? Pentru ca este o tehnica pedagogica raspandita in lumea iudaica. Pentru ca este procedeul optim prin care naratiunea se substituie argumentatiei. Pentru ca spune mai mult si altceva decat vrea sa spuna. Povestea concreta, tridimensionala, «tabloul vivant» este folosita ca in ilustratiile unui abecedar pentru a vorbi despre ceea ce nu stim cu ajutorul a ceea ce stim. Parabola este «o realocare a adevarului care pentru cei pregatiti functioneaza ca indicatie, in timp ce pentru cei nepregatiti functioneaza ca o interdictie.» Este protejarea revelatiei prin invelirea in inevidenta. Parabolele sunt «marea retea a inevidentelor cu care se tese destinul pamantesc.»

Pentru a-si atinge tinta, parabolele trebuiesc primite in imediatul vietii, traite. Nu se pot face expuneri explicite, perfect transparente, ale adevarului Lui, parabolele sunt gandite pentru a oferi o comunicare integrala «a celor ascunse», ele functioneaza ca un « filtru permitand sau restrictionand accesul, oferind unora semnale si ascunzand intelesul pentru altii.»

« Rabbi Chinena a spus : un rege sta la masa cu prietenul sau. El ridica perdeaua si vobeste. Dar cu un altul nu face la fel. »

« Ascundere si dezvaluire, subterana cotidiana si orientarea alpina.»

Recunoastrerea autoritatii este o conditie «eliminatorie» a asimilarii mesajului ei.

« Recunoasterea unei autoritati exterioare sinelui propriu seamana a cedare de suveranitate, ceea ce castigi este mai pretios decat ceea ce pierzi.»

Distinge : timpul cronologic, timpul apocaliptic si timpul mesianic, egal timpul asteptarii. Intre Timpul mic si Timpul mare exista complementaritate si o misterioasa contradictie.

« A fi prezent aici, fara sa fii nicio clipa absent dincolo este un exercitiu spiritual universal. »
Mesajul este : « Sa fim trecatori. »

Somnul este metafora derapajului, a ratacirii, a inconstientei.

In capitolul intitulat "Obnubilarile spiritului critic si pierderea « filialitatii » - parabola copiilor din piete" ne vorbeste despre spiritul critic ce poate deveni «insomnie carcotasa », un abuz al inteligentei.
 «Spiritul critic ca strategie a refuzului e o desprindere vicioasa care incurajeaza vanitatea, euforia desteptaciunii proprii.» Spiritul critic exacerbat poate fi si o forma de “infantilism mental”, o forma de “proasta crestere intelectuala”.

In parabola semanatorului vede trei tipuri de propovaduire neimplinita :

1.Indigenta mentala : nu intelegi pentru ca nu esti atent la ceea ce auzi, pentru ca nu distingi intre important si accesoriu, pentru ca suferi de surzenie intelectuala. Cuvantul trebuie cautat si dincolo de cararea deja existenta. Nu doar adeziune mentala , ci asimilare si valorificare.

2. Rceptivitatea pripita, superficialitatea, consimtirea facila, jocul intelectual.

3. Asfixia mundana, samanta cazuta intre spini, grijile lumii acesteia, semintele rasadite sunt oamenii, solul interior.