O carte cenzurată
şi interzisă.
Un erou
controversat.
Şi eu aleg
de multe ori izolarea, ca forma de protecţie.
Este dureros
cand adaptare
înseamnă de fapt compromis.
Salinger ar
fi putut spune, asemeni lui Flaubert, Holden
Caufield sunt eu.
"Ceea ce mă impresionează cu adevărat
la o carte este să îţi doreşti, atunci când o termini de citit, ca scriitorul
să-ţi fie un prieten foarte apropiat şi să îl poţi suna oricând. Asta nu se
întâmplă prea des, totuşi“,
spune Holden Caufield în romanul lui Salinger. Cu tot dramatismul personajului, imi place sa pastrez in memorie imaginea unui pusti fericit in vartejul caruselului.
„În clipa aceea, a început ploaia. Mamă, ce mai turna ― cu găleata.
Pe Dumnezeul meu. Toţi părinţii şi mamele, toată lumea s-a adăpostit sub
acoperişul căluşeilor, ca să nu-i ude pînă la piele, dar eu am rămas pe bancă.
Şi m-a udat îngrozitor, mai ales pe ceafă şi pe pantaloni. De fapt, şapca de
vînătoare m-a ferit destul de bine, dar de murat, tot m-a murat, numai că
nu-mi păsa. Mă simţeam deodată nemaipomenit de fericit, uitîndu-mă la Phoebe
cum se tot învîrte în căluşei. Şi, dacă vreţi să ştiţi, era cît pe-aci să strig
de fericire, nu ştiu de ce.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu