Acrobaţi

  

Pentru  Wittgenstein  scopul filosofiei este de a "învăţa musca cum să iasă din sticlă".

Musca în sticlă este o metaforă ” tare” desemnând  condiţia  omului.

O imagine poate nu la fel de percutantă  este aceea a peştelui  în plasă, desemnând aceeşi umanitate captivă. Îi aparţine lui Norberto Bobbio.

Întrebat daca filosofia are menirea de a învăţa omul  să-şi schimbe condiţia, Vattimo raspunde:

„ Mă tem că ideea că filosofia i-ar învăţa ceva pe oameni, ceva hotărîtor pentru a le schimba condiţia, face încă parte dintr-o   ideologie   ce  concepe   filosofia  în   termeni   de hegemonie, una dintre nenumăratele transformări ale puterii filosofilor din Platon. Legată, între altele, de separaţia platonică dintre o lume a esenţei autentice - spaţiul din afara  sticlei  -  şi  o  lume  a  aparenţei,  a dezordinii,  a inautenticităţii, îmi place mai mult imaginea cu plasa: însă nu gîndindu-mă la oameni ca peşti, ci de pildă, ca acrobaţi. Plasa devine trapez, dispozitiv, împletitură de căi ce se pot parcurge;  mai   mult,  existenţa  constă  poate  tocmai  în această mişcare de-a lungul ochiurilor plasei, înţeleasă ca o reţea de conexiuni. Nu există o eliberare dincolo de aparenţe, într-un pretins spaţiu al fiinţei autentice; există, în    schimb,    libertate    ca    mobilitate    între    aşa-zisele "aparenţe", care "aparenţe", însă, cum ne învaţă Nietzsche, nu se mai numesc aşa: acum cînd "lumea adevărată a devenit poveste", nu mai există nici o esenţă de adevăr care să le coboare la rangul de minciună şi falsitate. Reticulul, plasa în care e prinsă, şi dată nouă, existenţa noastră, e ansamblul tuturor acelor mesaje pe care, prin limbaj şi prin feluritele "forme simbolice", omenirea ni-1 transmite. Filosofia, cred eu, trebuie să ne înveţe să ne mişcăm în împletitura acestor mesaje, făcîndu-ne să trăim fiece mesaj în parte, şi fiece experienţă în parte, în indisolubila-i legătură cu toate celelalte, ca şi în continuitatea ei faţă de acestea, continuitate de care depinde sensul experienţei.”