Sentimentul labilitatii universale

A avea sentimentul labilitatii universale inseamna a avea sentimentul fluentei, al nesfarsitelor transformari fara hotar, a intelege ca dupa milenii si milenii , care nu sunt la urma urmei decat niste biete clipe in devenirea universala , nu va mai ramane piatra pe piatra, pana si rezonanta celor mai glorioase nume se va fi stins.

Fascinati de campul de irisi

Privind irisii lui Van Gogh ai senzatia ca acestia sunt cuprinsi de freamat. Frunzele sunt mari si albastre asemeni petalelor, asemeni tijelor fragile. Par nelinistiti, tulburati. Ca si cum cerul indragostit de frumos ar vrea sa-i absoarba intr-o cosmica rotire albastru-violeta.

Prinsi intre cer si pamant, fragilele flori par flacari albastre ce palpaie tremuratoare , o superba metafora pentru zbuciumul tragic al fiecaruia dintre noi.

Ce suflet e fara pacat ?

Emotionante cuvintele lui Rimbaud, dintr-o scrisoare catre familie, putin inainte de moartea sa, in care spunea ca in viata, cel mai probabil este sa mergi acolo unde nu vrei, sa faci lucruri pe care mai degraba nu le doresti, sa mori altfel decat ti-ai fi inchipuit, si toate astea fara a avea speranta vreunei compensatii.



"Oh saisons, Oh châteaux,
Quelle âme est sans défaut?"

Ultimele sonete ale lui Shakespeare.

"Poemele cu ingeri" au fost cele prin care l-am cunoscut pe poetul Vasile Voiculescu.

Apoi am citit "Ultimele sonete ale lui Shakespeare in traducerea imaginara a lui Vasile Voiculescu".

Alexandru Paleologu în volumul "Despre lucrurile cu adevărat importante", afirma că  doctorul Voiculescu,  prin "traducerea imaginară" a sonetelor  ilustrului model  a înfăptuit un miracol, devenind la 70 de ani un poet genial în cel mai strict înțeles al cuvântului.

"...vino de mã vezi
Până nu s-aștern pe mine solemnele
zãpezi.

(Sonetul CLXXVI) sunt versurile alese drept motto de Alexandru Paleologu pentru eseul dedicat lui Vasile Voiculescu.

Miracolul abtinerii

Nimic nu m-a impresionat mai mult si nu m-a apropiat mai mult de Dumnezeu , decat ceea ce Dostoievski numea : “miracolul abţinerii”.

Dumnezeu ar putea oricand face minuni atât de spectaculoase, încât oamenii să creadă în El fara nicio urma de indoiala , dar nu o face.

Interpretez acest miracol al abtinerii ca pe o infinita delicatete a celui care ne-a creat si nu doreste supunere oarba, infricosata, tematoare, ci dandu-ne mai mare libertate dacat ingerilor, asteapta doar un raspuns de iubire.

Ma gandesc la El ca la o Persoana, Infinit de rationala, Infint de puternica, Infinit de fragila, Infinit de delicata, Infinit de trista, Infinit de singura.

"Dati-ne din untdelemnul vostru caci ni se sting candelele."

Cele nechibzuite au zis celor intelepte: "Dati-ne din untdelemnul vostru caci ni se sting candelele." Cele intelepte le-au raspuns: "Nu, nu cumva sa nu ne ajunga nici noua, nici voua, ci mai bine duceti-va la cei ce vind untdelemn si cumparati-va."

Matei 25: 1 – 13

Dar n-a mai fost timp pentru asta si Mirele a venit inchizand usa in fata fecioarelor nechibzuite :

- Nu va cunosc ! Plecati !

Pare extrem de sever, aproape crud, aproape cinic .

Fecioarele intelepte se vor intreba ?!...

Daca am fi avut mai mult ulei ?!…
Daca am fi fost mai puternice ?!…

Sa mori de sete langa o fantana

Stiam versul acesta dintr-o poezie oferita spre lectura cu muuulti ani in urma.
Poezia, o parafraza , suna cam asa :
Print mititel
Tare ti-e plicticoasa parada,
Nu fii milostiv,
Nu implor indurare.
Vremea ni-i azi asa,
Iar maine altfel
Si murim de sete
Langa izvor.
Am retinut versurile , mai ales pentru paradoxul : ”si murim de sete langa izvor” fara sa stiu “ce este cu el”.

Peste ani , cercul se inchide, pentru ca mi se ofera spre lectura cateva versuri ale lui Villon in original, trebuie sa raspund ,trebuie sa alerg prin carti si sa reactualizez ceea ce stiam despre le poète de la misère si gasesc balada scrisa cu ocazia concursului de la Blois, concurs initiat de un print si avand ca tema versul “mourir de soif auprès de la fontaine” . Balada se numeste Balada contradictiilor sau a adevarurilor contrare.

Una peste alta, mie nu-mi place Villon cu limbajul lui trivial cu alegerile lui de viata in afara Decalogului.
Am considerat mereu ca inteligenta de calitate este implicit morala .
M-am gandit daca Villon avea dreptul sa ne violenteze sensibilitatea cu a sa Balade des pendus , “un horror “ cu extraordinare calitati cinematografice.

Cand spunea “frères humains” era ironic sau era serios ? Toata poezia lui este o pendulare tragica intre disperare si ironie.

Si trebuie sa recunosc uluitoarea modernitate a lui Villon, poetul de ev mediu.

Carpe diem

A cunoaste arta fericirii.A celebra ziua care trece.A trai cu bucurie si seninatate.Contemplativ sau activ cu prieteni sau in solitudine,dupa natura noastra,dupa imaginatie,dupa posibilitati,dupa competente,respectand legea morala si incercand sa ne indeplinim indatoririle.
Simplu : Traieste clipa !

Model de prietenie

Este istoria prieteniei a doi samurai , care despartindu-se si-au promis sa se revada intr-o anume zi.
Timpul a venit si unul dintre ei a ajuns la locul de intalnire,primul.
A pregatit ceaiul . Si a asteptat. A asteptat intreaga zi.
Celalalt n-a venit.
Samuraiul a asteptat .
A asteptat ...
Pana cand ceasul a batut miezul noptii.
Era asa de deceptionat …
Dar cand se pregatea sa plece , prietenul lui a venit , ca o umbra, pentru ca murise .
Intr-o batalie.

Si cei doi samurai si-au luat ceaiul .
In seninatate.

Pictand lumina

Vermeer.

Mi-l imaginez singur in atelierul sau, straduind-se sa picteze …lumina…
Sase panze infatiseaza femei scriind scrisori.
Femei tinere, enigmatice, visatoare, asezate in fata unor ferestre enorme izvorand lumina,
reusind sa evadeze din spatiul stramt doar prin forta gandului, prin puterea cuvintelor adunate intr-o scrisoare.

Femeia dramuind perla . Alt tablou minunat.
Cu atentie, delicatete, gratie, femeia incearca sa cantareasca inefabilul.
Perla este fiinta splendida pe care stridia o naste aparandu-se de firul de nisip ce-i striveste carnea.
Prin suferinta catre splendoare !

Un petit coquelicot

A fi fotograf inseamna a vedea mai repede, mai bine, mai mult , mai frumos !

Inainta in lanul de grau , agitand in dreapta aparatul de fotografiat.
Intre spicele calde ,macii pareau fluturi rosii popositi sfios pentru o clipa, urmand sa-si ia zborul.

Incerca sa-si protejeze ochii de razele soarelui si chiar in clipa aceea blitzul fulgerase.
Fotografia a fost gata.

“Comme un p'tit coqu'licot, mon âme !” avea sa o numeasca , dupa cantecul lui Brel.
“Le soleil, gentiment,/
Faisait vivre une fleur "

Criticase atunci facilitatea alaturarii, âme si coqueliqot, dar acum in amintire, totul se intampla pe muzica :
“Comme un p'tit coqu'licot”…
“Comme un p'tit coqu'licot”…