Ești conectat, deci exiști!

 

Cu ochii în ecranul televizorului, telefonului, calculatorului, nervos și stresat, având o putere limitată de concentrare, citind puțin și prin urmare având un nivel scăzut al culturii generale, fără compasiune față de ceilalți, dependent de noile media ca de un drog, prizonier al unei lumi virtuale, acesta este profilul „omului conectat” pe care ni-l prezintă Jean Claude Larchet în volumul „Captivi în Internet” apărut in 2018 la Editura Sophia.

Doctor în filosofie și teologie  Jean Claude Larchet  avertizează asupra patologiilor generate de noile media în diversele sfere ale existenței sociale, producând „grave vătămări vieții persoanelor” și ajungând chiar „sa modifice în mod îngrijorător însăși natura umană.”

Prezentate ca o  adevărată  invazie în viața noastră privată, familială și personală, noile media conduc la modificări importante în percepția noastră asupra realității, a modului de comunicare și nu în ultimul rând asupra vieții spirituale.

    Jean Claude Larchet avansează teoria conform căreia noile tehnici utilizate de către om în societate, vor modifica pe nesimțite mediul uman, vor crea fără să băgăm de seama un mediu uman totalmente nou, care in cele din urmă  ne va domina. 

   Mijlocul de comunicare ia locul mesajului, mijlocul de comunicare având o influență mult mai mare asupra modului de viață, de gândire și  acțiune a oamenilor decât mesajul însuși.

    ”Media ne-au înglobat în sistemul lor de organizare și ne-au făcut prizonierii lui în această închisoare fără ziduri” spune autorul.

El subliniază faptul că tehnologia are capacitatea de a-l forma pe cel care o utilizează după chipul ei. „La noile media există o structură proprie și un mod de funcționare care prin exigențele lor și prin efectul repetiției și obișnuinței ne influențează, ne modifică percepția, viața intelectuală și spirituală, felul de a fi în relație cu noi, cu ceilalți, creând un nou tip de om, homo connecticus”.

Ce se va întâmpla cu cartea tipărită, în acest nou context uman? Evident că noile media aduc un mare prejudiciu lecturii. Lectura presupune o concentrare de care omul conectat este tot mai puțin capabil. Actul lecturii presupune un participant activ, în  timp  ce utilizarea noilor media îi oferă comoditatea pasivității.

„Cărțile tipărite vor deveni neîndoielnic pe viitor o raritate de mare preț ce-ar trebui păzită și ocrotită cu scumpătate ca și niște relicve dintr-un paradis pierdut.” spune cu nostalgie autorul.

Perspectivele în ceea ce privește cartea tipărită sunt realmente sumbre :”Avem in prezent lucrări asupra cărora autorii au pierdut controlul, ediții fără editori, librarii fără librari, biblioteci fără bibliotecari și, în final cărți care nu mai sunt cărți, ramase fără cititori adevărați, pentru că lectura lor nu mai este cu adevărat lectură.”

Ceea ce ești și ceea ce ar trebui să devii.

Considerată printre cele mai influente zece cărți ale lumii „Omul în căutarea sensului vieții” este scrisă de Viktor E. Frankll  in 1945, în nouă zile, la ieșirea din lagăr și narează experiențele dramatice trăite de autor timp de trei ani la  Auschwitz, Dachau și în alte lagăre de concentrare. Inițial Viktor Frankl a dorit sa o publice anonim, deoarece intenția autorului nu era aceea de a avea succes, de a căpăta faimă, ci de a transmite cititorilor, prin tragicul său exemplu, că viața își păstrează sensul chiar și în cele mai vitrege condiții. A scris această carte  simțindu-se responsabil să povestească întâmplările trăite, în dorința de a le fi de ajutor celor înclinați „să se lase pradă deznădejdii”.

Cartea are trei părți, prima parte narează experiențele din lagăr, a doua parte vorbește despre conceptele de bază ale logoterapiei, metoda în psihoterapie fundamentată de Viktor Frankl, și partea a treia care este o „pledoarie pentru optimismul tragic”.

Atunci când a fost deportat  în lagărul de la Auschwitz avea asupra sa manuscrisul unei cărți științifice pe care tocmai urma să îl publice. Este vorba de „Duhovnicia medicală”. Manuscrisul a fost confiscat cu brutalitate în lagăr și dorința de a-l rescrie  l-a ajutat să supraviețuiască, mărturisește Viktor Frankl. Bolnav fiind de febră tifoidă într-un lagăr din Bavaria, a notat pe bucățele de hârtie idei ce urmau sa îl ajute la rescrierea manuscrisului și tocmai acest lucru l-a făcut să treacă atunci peste pericolul unui accident vascular.

Viktor Frankl afirmă că, în lagăr nu au rezistat cei mai puternici fizic, ci doar aceia care aveau o motivație pentru a trăi și îl citează pe Nietzsche care spune „cel ce are un de ce pentru care să trăiască, poate îndura aproape orice."

Logoterapia, metoda pe care Viktor Frankl a dezvoltat-o, se axează pe sensul pe care pacientul dorește  să îl dea viitorului său.

Logos vine din limba greacă si înseamnă „sens". Logoterapia sau,  „cea de a treia școală vieneză de psihoterapie", așa cum a mai fost numită, se focusează asupra sensului existenței umane. Conform logoterapiei, „acest efort al omului de a afla sens în viața sa este  forța motivatoare primă în om.” De aceea, afirma Frankl,” vorbesc eu despre voința de sens, în contrast cu principiul plăcerii (sau, cum l-am mai putea numi altfel, voința de plăcere) pe care se centrează psihanaliza freudiană, și totodată în opoziție cu voința de putere pe care se centrează psihologia adleriană (care folosește termenul de luptă pentru superioritate). ”

Omul este ființa care are capacitatea de a trăi și de a muri pentru ceea ce consideră important și valoros în viața sa, pentru idealurile și valorile sale.

 Prima școală vieneză de psihoterapie îi aparține lui Sigmund Freud, psihanaliza, iar cea de-a doua, lui Alfred Adler, psihologia individuală, iar logoterapia sau analiza existențială aparținând lui Viktor Frankl a ajuns sa fie cunoscută drept cea de-a treia școală vieneză de psihoterapie.

Frământarea și chiar disperarea omului cu privire la valoarea vieții sale nu sunt boli mintale, ci reprezintă o problemă existențială, în accepțiunea lui Viktor Frankl.

Omul ajunge la sens prin valori, care se pot realiza prin trăire,  experimentând bunătatea, adevărul și frumosul, admirând natura, bucurându-ne de cultură sau  prin iubire, a doua cale se poate înfăptui prin creație, a scrie, a crea prin orice alta formă de creație și a treia cale, prin atitudinea pe care o avem în fata unei suferințe inevitabile: vinovăție, suferință, moarte.

Viktor Frankl afirma că sănătatea mintala se bazează, paradoxal, nu pe echilibru, cum greșit am presupune, ci pe un anumit grad de tensiune, pe tensiunea dintre ceea ce ai făcut deja și ceea ce ar trebui să mai realizezi, adică pe diferența dintre ceea ce ești și ceea ce ar trebui să devii. Omul nu are nevoie să scape de tensiune, deoarece vidul existențial este periculos, conduce la plictiseală care este o importantă sursa a nevrozelor. ”Azi putem să-l înțelegem pe Schopenhauer când afirma că omenirea este sortită să oscileze la nesfârșit între două extreme, între necazuri și plictiseală.” afirma autorul.

Succesul, fericirea sunt efecte secundare neintenționate  care rezultă din dedicarea omului fată de o cauză mai mare decât el însuși, sau al dăruirii de sine către o altă persoană. ”Fericirea trebuie să vină de la sine - și faptul acesta este valabil și pentru succes: trebuie să îl lași să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. „

 

Anotimpul lecturii

             Aceste randuri stau sub semnul starii de fericire pe care o produce lectura unei carti. A citi, a te cufunda in atmosfera unei carti, reprezintă o mare bucurie a sufletului pe care omul obisnuit a pierdut-o in ultima vreme.

”Timpul nu mai are rabdare cu oamenii” isi incepea Marin Preda unul dintre romanele sale si parafrazandu-l putem spune ca vremurile sunt  necrutatoare față de obiceiul de a citi. Lectura a pierdut lupta  în competiția cu tehnologia. 

De ce nu mai citim? Să  fie de vină ...

Ritmul trepidant al vietii care nu ne mai lasă  răgazul să  ne bucurăm de momentele plăcute pe care lectura le poate oferi ?!

Civilizatia vizualului care si-a castigat suprematia poate fi o explicatie?...

Societatea nu mai valorizează  cultura, scara valorilor situează  in varf  banii, puterea si influenta?

Emil Faguet  spunea ca „arta de a citi este arta de a gandi cu putin ajutor", iar acest ajutor sunt tocmai cartile si poate ca  motivatiile prezentate sunt de fapt ocaziile si nu cauzele fenomenului de “a nu mai citi “,  o cauza profunda fiind tocmai aceasta lipsa de interes a omului modern pentru gandul de calitate, pentru o viata interioara profunda si autentica, omul modern fiind omul fast-food-ului atat pentru trup cat si pentru minte.

Purtam in  noi nevoia de a deslusi lumea in care traim prin povesti, lectura fiind un bun prieten. Cărţile te ajută să înţelegi ceea ce trăieşti, să „lecturezi” viaţa, dar nu pot ţine loc de viaţă adevărată, pentru că lectura poate fi ca o mare lene, cum spunea Cioran.

Cititul este un demers complex care presupune in opinia scriitoarei Virginia Woolf si ea o impatimita a lecturii, ,„perceptie rafinata” si „o mare cutezanta imaginativa” , lectura fiind „un proces mai lung si mai complicat decat privirea.” Unicul sfat pe care il dadea scriitoarea, cu privire la lectura, era acela de a nu urma niciun sfat, de a ne asculta instinctul, de a ne folosi ratiunea si a trage propriile concluzii, independenta fiind cea mai de pret calitate a cititorului. „ In orice loc putem fi constransi de legi si conventii- dar in biblioteca ele nu exista”.

Cititul nu poate fi un scop în sine. Citind, alegem substanţa sufletului nostru, eşti ceea ce citeşti.

Se întâmpla de multe ori să ne regăsim în personajele cărţilor, dar nu se pune problema de a acţiona sub impulsul similitudinii pentru că realitatea şi ficţiunea sunt lumi diferite, guvernate de legi diferite, lumi ce au însă punctele lor de interferenţă. In ficţiune totul se întâmplă pe un fel de muzică, există o magie ascunsă, o vrajă care produce emoţie estetică, care creează sensuri.

„Suferinţele tânărului Werther”, romanul epistolar al tânărului Goethe a produs multă vâlvă în perioada sa, si  datorită faptului că un val de sinucideri a fost pus pe seama lecturii cărţii.

Cu mintea plină de cărţile citite, hidalgul Alfonso Quijada se hotărăşte să devină cavaler rătăcitor.

Acestea sunt exemple de cum nu trebuie să influenţeze lectura cursul vieţii personale, de cum nu trebuie să te identifici cu un personaj şi să acţionezi sub impulsul similitudinii.

Pe lângă emoţia estetică, actul lecturii presupune însă şi o componentă etică, lectura modelând astfel sufletul şi mintea omenească, purificându-le şi făcându-le mai bune.

Iubesc prospetimea si schimbarea de perspectiva pe care o opera beletristica moderna si contemporana le aduce in perceptia acelui „nimic nou sub soare”,cautarea unor noi forme de expresie care sa exprime conditia umana in complexitatea ei: in singuratate sau solidaritate, in speranta sau disperare, plangand ori zambind, atotputernica sau neputincioasa, pura sau maculata, reprezinta sufletul artei insasi .

Bucuria estetica pe care arta moderna o poate da omului modern nu poate fi deplina fara asimilarea valorilor artistice clasice perene carora arta moderna li se va adauga prin ceea ce are valoros si nepieritor.

Aceste randuri,  reprezinta o pledoarie pentru cititul ca bucurie, ca forma de fericire, cum spunea Borges.

Virginia Woolf ne adreseaza peste timp indemnul „de a citi de-a valma, simultan poeme, piese de teatru, romane, carti de istorie, biografii, carti vechi si noi. Ar fi o crima funesta in ochii lui Eschil, Shakeaspare, Vergiliu si Dante, care, daca ar putea vorbi, de fapt ei o fac, ne-ar spune:

"Cititi-ne, cititi-ne pentru voi insiva!”