Desertul ca metafora

Am citit zilele trecute „Desertul pentru totdeauna” cartea lui Octavian Paler, aparuta in 2001.

Scriitorul isi impartaseste experienta intalnirii cu teama de moarte, in urma unui infarct.

Mai mult ca niciodata, am inteles ca nascut intr-un loc in care nu s-ar fi putut integra, "aici deja nu", plecand intr-altul in care s-a simtit mai tot timpul strain, " acolo inca nu", scriitorul a avut nevoie de insula lui de cuvinte unde sa se simta acasa.

Textul emotioneaza prin intensitatea si sinceritatea confesiunii .

Sunt rememorate intamplari esentiale ce au schimbat destinul scriitorului.

Elementele de viata reala se impletesc cu realitatea unei vieti secrete in care personajele unui nou roman al scriitorului ii devin prieteni si confidenti.

„Destinul meu a fost decis de defectele mele” spune Octavian Paler.
Este vreodata altfel, ma intreb eu ?

Inteleg destul de bine de ce :

”Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.”

“Incarcerat
în mine însumi. .. am preferat de multe ori sã-mi drãmuiesc pasiunile decât sã nu le pot controla”.

“Existã lucruri pe care le poti avea doar dacã stai departe de ele.”

“Acolo domneau trei reguli: sã stii sã suferi, sã stii sã te abtii si sã stii sã mori.”

Frumoase zile, soareci ai timpului

Plouase ingrozitor toata ziua si privisem vreme indelungata stropii de ploaie ce cadeau frenetic prin ferestrele cerului.

Amintirile veneau fara veste, nechemate creand o stare de nelamurita nostalgie.

Ajunsesem sa aflu cu timpul ca memoria afectiva are propria ei vointa, propriile ei mecanisme.

“ O ploaie violenta piaptana fumul” spunea Apollinaire

Si tot el vorbea despre frumoasele zile, soareci ai timpului, superba metafora.

“Belles journées, souris du temps,
Vous rongez peu a peu ma vie.
Dieu! Je vais avoir vingt-huit ans,
Et mal vécus, a mon envie.”

Amintirile, pasari de prada se hraneau cu propriul meu suflet.

"Incertitude, ô mes délices
Vous et moi nous nous en allons
Comme s'en vont les écrevisses,
A reculons, a reculons."

Teoria virtualitatii

Sunt intamplari care se produc doar la nivelul mental sau emotional, intamplari care n-au fata materiala , dar care sunt mai reale si mai importante decat obiectele din lumea materiala.

In povestirile lui Borges intalnim adesea aceasta teorie, numita si a virtualitatii, care pentru mine nu este o simpla teorie ci adevar incarcat cu puterea lucrului trait, real, cert.

O astfel de intamplare este si intalnirea mea cu omul din cuvinte pe care am trait-o cu ceva timp in urma. Aceasta intalnire face parte din acele intamplari esentiale , dupa care viata nu va mai fi la fel.

Desi cuvintele omului din cuvinte erau doar cuvinte scrise, imaginea din cuvinte era mai clara si mai exacta decat o mie de fotografii. Cuvintele desenau bunatatea, inteligenta, compasiunea ,delicatetea dar si sarcasmul, cinismul uneori, entuziamul exagerat dar si oboseala si tristetea adeseori.

Cineva spunea ca „nu in palma, in cafea sau in stele, ci in cuvinte se poate ghici destinul fiecaruia dintre noi” .

Dintr-un pumn de cuvinte

Dickinson ne aratã cum despartirea mareste dorinta, cum intensitatea este sporita prin absentã, si, în cele din urmã, cum prin munca pasionata se poate crea poezie memorabilã.
Pentru a nu stiu cata oara raman muta de uimire in fata talentului ei. Dintr-un pumn de cuvinte creeaza o lume plina de pasiune, de fervoare, de poezie.

Wild Nights - Wild Nights!
Were I with thee
Wild Nights shoud be
Our luxury!
Futile - the Winds -
To a Heart in port -
Done with the Compass -
Done with the Chart!
Rowing in Eden -
Ah, the Sea!
Might I but moor -
Tonight -In Thee!

Sălbatice nopţi -
Sălbatice nopţi!
De-aş fi cu tine
Sălbaticele Nopţi
Ar fi nepretuite
Inutile - Vînturile -
Unei inimi în port ancorată
Nu-i trebuie Busolă -
Nu-i trebuie Hartă!
Vîslind în Eden –
De m-ai lasa ah, Mare!
La Noapte - să ancorez
În valurile tale