O parabola

O parabolă atribuită lui Buddha .

"Un om care se agaţă de viaţă, nevrând cu nici un preţ să moară, un om care caută plăcerea simţurilor, este urmărit de patru şerpi. El aude un glas care îi porunceşte ca, din când în când, să-i hrănească şi să-i îmbăieze pe cei patru şerpi. Îngrozit de aceşti şerpi periculoşi omul fuge. Aude din nou un glas. Acesta îl face atent la cinci ucigaşi care sînt pe urmele lui. Omul o ia din nou la fugă. Un glas îi atrage atenţia asupra unui al şaselea ucigaş care, cu sabia scoasă, vrea să-i taie capul. Omul scapă iarăşi cu fuga. Ajunge într-un sat pustiu. Aude un glas, care îi spune că foarte curând satul va fi prădat de hoţi. Fugind mai departe, omul ajunge la o mare vărsare de ape. Pe malul de dincoace el nu se simte în siguranţă; din paie, nuiele şi frunze îşi face un coş, în care trece pe celălalt mal. Acum este în siguranţă; este brahman. Sensul acestei povestiri simbolice este următorul: Omul trebuie să treacă prin cel mai diferite stări pînă ajunge la cele divine. În cei patru şerpi trebuie să vedem cele patru elemente focul, apa, pămîntul, aerul, în cei cinci ucigaşi, cele cinci simţuri. Satul pustiu este sufletul, care s-a sustras impresiilor senzoriale, dar care, fiind singur cu sine încă nu este sigur. Dacă interesul său cuprinde doar natura sa inferioară, el trebuie să piară. Omul trebuie să-şi construiască luntrea, cu care va trece fluviul vremelniciei, de pe ţărmul naturii senzoriale pe acela a naturii etern-divine."

La aceasta parabolă face referire Rudolf Steiner în cartea sa

"Creştinismul ca fapt mistic şi misterele antichităţii"

Lectii de zbor

În "Phaidros", Platon reprezinta sufletul printr-un atelaj avînd doi cai cu multe aripi şi un conducator. Unul dintre cai este răbdător şi înţelept, celălalt este de nestapanit.

Cînd atelajul întîlneşte în drum un obstacol, calul cel îndărătnic il trage inapoi si pe calul cel bun. Prin urmare, sufletul nu se poate niciodată înalţa nestingherit în împărăţia celor divine.

Unele suflete se înalţă mai mult, altele mai puţin.

Sufletul care a privit cealaltă lume rămîne nevătămat pînă la următoarea călătorie; cel care, din cauza calului sălbatic, n-a văzut nimic trebuie să încerce să realizeze acest lucru printr-o nouă călătorie.

Călătoriile desemneaza diferitele întrupări ale sufletului. O călătorie înseamnă viaţa sufletului într-o personalitate. Calul sălbatic reprezintă natura inferioară, cel înţelept natura superioară, iar conducătorul reprezintă sufletul care aspiră la îndumnezeire.

Platon recurge la mit pentru a reprezenta drumul sufletului veşnic, de-a lungul diferitelor metamorfoze.

Ceea ce ma zideste

Arta iti poate da sentimentul unor revelatii ridicand spiritul foarte sus şi oferindu-i un sens. Meditaţia, lectura, ascultarea unor bucati muzicale, contemplarea unui tablou sau doar a unui peisaj pot fi o forma de rugaciune.

Fidelitatea fata de Dumnezeu, spunea cineva, nu trebuie sa genereze diformitati plicticoase , ci emotie profunda.

Un poet compara minunat poezia cu prescurile oferite la Sf. Liturghie, spre a fi preschimbate în Trupul Domnului.

Arta te poate ajuta sa te pregatesti spiritual pentru „o dreapta inchinare”.

Ingerii vor secera

„ Doamne, n-ai sãmãnat sãmîntã bunã în tarina ta? De unde are dar neghinã?
El le-a rãspuns: Un vrãjmas a fãcut lucrul acesta. Si robii i-au zis: Vrei dar sã mergem s-o smulgem?
Nu, le-a zis el, ca nu cumva, smulgînd neghina, sã smulgeti si grîul împreunã cu ea.”

Exista o judecata relativa a lucrurilor, o judecata a oamenilor necesara pentru a supravietui starii de confuzie, o judecata care lucreaza cu valori relative de bine, rau etc fara de care nu ar fi posibila existenta omeneasca si o judecata absoluta care nu este accesibila oamenilor si de aceea oamenii erijandu-se in astfel de judecatori pot gresi.

Isus cand nu da voie oamenilor sa aleaga graul din neghina la aceasta judecata absoluta se refera si explicatia lui este aceea ca oamenii nu pot distinge binele si raul ca esente absolute (sunt orbi in aceasta privinta) si din eroare umana pot smulge si graul luandu-l drept neghina.

Indemnul adresat omului este de a nu se substitui judecăţii divine, tocmai datorită absenţei unei virtuţi esenţiale: capacitatea de a deosebi duhurile, metaforic spus : de a despărţi grâul de neghină, fără a pierde boabele hrănitoare.

Vocaţia omului nu este aceea de a fi judecător (calitate rezervată dumnezeirii- "ingerii vor secera"), ci de a binecuvânta. Binecuvantand sincer te poti opune raului , il poti deturna pe un fagas bun conlucrand la recuperarea acestuia.