Paravanul

Prezentatorul (sir Derek Jacobi) se grabeste spre Teatru. O reclama luminoasa avertizeaza ca se joaca “Anonimul”. Alearga spre culise. Intra in scena. Se ridica cortina. In sala se simte freamatul plin de emotie in asteptarea spectacolului.

Evocand figura lui Shakespeare, Naratorul promite sa ne faca sa vedem lucrurile din alta perspectiva.(Ideea spectacolului in spectacol trimite la interesanta tehnica de “mettre en abime” pe care Shakespeare o folosise destul de mult in piesele sale.)

Si iata-l pe diformul Robert Cecil, Duce de Salisbury cerandu-i lui Ben Jonson … manuscrisele.

Prin tehnica flash-bakurilor suntem dusi inapoi in viata contelui Edward de Vere: il vedem copil de geniu, jucand rolul lui Puck, in “Visul unei nopti de vara” si improvizand in fata tinerei regine Elisabeta I. Il vedem crescand in casa lui William Cecil intr-o atmosfera puritana. Devenind amantul reginei Elisabeta I (Vanessa Redgrave, Joely Richardson) cu care are un fiu ilegitim. Inchis de aceasta, si eliberat. Santajat de Cecil si casatorindu-se cu fiica acestuia. Participand la intrigile politice. Murind.
 Avem pe de o parte, “fata” vietii acestuia, egal aparenta, pe de alta parte “reversul”, egal esenta vietii acestuia, ca fiind o permanenta chemare spre frumos, arta si cuvant. Prejudecatile vremii il impiedica sa-si arate adevaratul chip. Indeletnicirile sale literare, permise doar vulgului nu ar fi facut decat sa aduca dezonoare familiei sale. Si atunci apare ideea salvatoare a “paravanului” Shakespeare.

Filmul pune in antiteza “severa” pe Edward de Vere (Rhys Ifans), al 17-lea Conte de Oxford, aristocratul rafinat si genial, cu actorasul Shakespeare( Rafe Spall) lipsit de educatie, superficial, mediocru si afemeiat. Fapt este ca Shakespeare isi convinsese contemporanii. Chiar daca nu ar fi fost autorul operei, a jucat foarte bine acest rol. Indoielile privind identitatea autorului operei shakespeareane au aparut cam la 150 de ani dupa moartea sa. Au existat diverse teorii conform carora opera lui Shakespeare ar fi fost scrisa fie de Marlowe, fie de Bacon, fie de contele de Vere, fie chiar de un grup de nobili.

J. Thomas Looney, a fost primul care cu 90 de ani in urma, in cartea sa "Shakespeare Identified”, lanseaza ipoteza conform careia adevaratul autor ar fi fost contele Edward de Vere.

Iata ca in vremurile acestei postmodernitati materialiste, in care nu a mai ramas nici macar un vrej uscat de idealism, filmul ne ofera “spre consum” povestea cuiva care prefera sa fie regele unui regat de himere, decat regele Angliei. Democrit spunea intr-o antichitate imemoriala : “prefer sa inteleg o singura legatura cauzala decat sa fiu regele Siracuzei” !

O imagine din film, extraordinar de frumoasa este cea prilejuita de inmormantarea reginei Elisabeta I. Din inaltul cerului, pe albul zapezii se zaresc numeroase, miscatoare, funerare, puncte negre. Din apropiere se vede ca este chiar cortegiul funerar al reginei, atat de impresionant, incat pare ca intregul ei popor o conduce indurerat pe ultimul drum. Este o imagine care compenseaza oarecum atmosfera de promiscuitate de care este legata prezentarea reginei Elisabeta I, in acest film.

Finalul filmului ne aduce iarasi pe scena contemporana unde sir Derek Jacobi, in epilog, ne spune cum Shakespeare, in ultimii ani ai vietii, s-a retras la Stratford si n-a mai scris nimic, ocupandu-se de comertul cu grane, lucru ce m-a facut sa ma gandesc la un alt poet devenit negustor. Cele doua fete ale lui Shakespeare se pare ca erau analfabete, lucru care ma face sa ma gandesc la J.J. Rousseau care si-a dat copiii spre crestere unui orfelinat…

Spectacolul se termina. Cade Cortina. Spectatorii parasesc sala. Freamat, rumoare. O anume nostalgie, un anume regret.

Cui i-a fost data Inspiratia ? Umilului fiu de manusar sau ilustrului conte? Este aceasta intrebarea? Poate fi o intrebare, dar nu atat de importanta pentru ca "Vantul sufla incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge.”

Anonymous / Anonim
Regia: Roland Emmerich.
Scenariul : John Orloff.
Imaginea : Anna J. Foerster,
Scenografia : Sebastian Krawinkel
Montajul : Peter R. Adam.
Costumele: Lisy Christl.
Coloana sonoră: Thomas Wander, Harald Kloser.