Marturisesc ca romanul "Lovitura de gratie" este prima mea intalnire cu Marguerite Yourcenar. Scriitura aparent simpla, curgand asemeni unei litanii, te captiveaza, te emotioneaza, te pune pe ganduri, asa cum numai numai arta adevarata o poate face.
Scris la Sorento, in 1938 si publicat putin inainte de inceperea celui de-al doilea razboi mondial « Lovitura de gratie » reprezinta una dintre capodoperele celei care avea sa devina prima femeie membru al Academiei Franceze.
Cartea este inspirata, asa cum insasi autoarea marturiseste, dintr-o poveste reala si este scrisa din perspectiva eroului masculin Eric von Lhomond.
Intamplarile tragice petrecute la Kratovice un « obscur colt de tara baltica » intr-un castel pierdut in imensitatea unei ierni fara sfarsit, in preajma revolutiei ruse din 1917, sunt relatate 20 de ani mai tarziu de Eric unor camarazi apatici in bufetul garii din Pisa, pe cand ranit se intorcea in Germania.
In prefata cartii, autoarea ne asigura ca « episoadele de razboi civil nu reprezinta doar vagul fundal al unei povesti de dragoste », ci induc in sufletele personajelor o anumita stare de « disperare permanenta » disperare care este tocmai cheia in care trebuie citite neobisnuitele intamplari din roman.
Imaginea lui Conrad, fratelele lui Sophie si prietenul lui Eric este, desi mereu prezenta, impinsa in planul secund, triunghiul este sugerat, este prezenta si tema homosexualitatii, dar cred ca Yourcenar vorbeste in povestea lui Eric si a Sophiei despre incertidudinea dragostei, despre starile complexe si contradictorii pe care le presupune iubirea: atractie, respingere, adevar, minciuna, erotism, stupoare, spaima, nebunie, depasirea limitelor.
Daca Sophie « s-a instalat la carma jocului si a jucat cu atat mai strans cu cat ea isi juca acolo viata » pentru Eric « simpla descoperire a acestei iubiri a Sophiei » a provocat in sufletul sau « o stupoare vecina cu scandalul »
Este o poveste despre dragoste ca un joc tensionat si crud in care exista doar invinsi si nu in ultimul rand, despre cum sa supravietuim amintirilor : «Un ins din specia lui Eric von Lhomond, vorbeste depre sine si in raspar» incercand sa-si infrunte crudele amintiri. Eric povesteste cu glas de spovedanie si banuim ca nu e prima oara cand face acest lucru incercand cu disperare, SA INTELEAGA.
Postări
