Ipostaze

« Dumnezeu in om isi face autoportretul. »

Fiecare suflet  este un alt aspect al chipului lui Dumnezeu, o alta ipostaza, care nu a mai fost si nu va mai fi.

Viata in duh inseamna a patrunde in legile vietii dumnezeiesti.

Dumnezeu gaseste in om  pe cineva cu care poate sa inceapa a vorbi.

Ortodoxia nu este altceva, in esenta ei, decat asa cum l-a gandit Dumnezeu pe om dintru inceput.

Saracia duhului este prima treapta. Daca pierdem viziunea saraciei noastre pe orice treapta am fi , de acolo cadem, si se va lua de la noi si ceea ce avem.

Smerenia este cimentul acestei zidiri.

“Sa ne fie teama- frica lui Dumnezeu, frica de a-l pierde pe Dumnezeu, ca Dumnezeu cu atata gingasie se retrage de la mine, incat nici nu observ decat la un moment dat ca nu mai am rugaciune, ca m-am racit in duh.”

« Si cand se dezbraca sufletul inaintea noastra, orisicine ar fi sa inghetam de frica inaintea lui Dumnezeu, ca acum avem lucruri foarte gingase in mainile noastre, acum fiecare miscare poate sa insemne viata sau moarte, pentru ca acest chip al lui Dumnezeu, pentru un Dumnezeu care, in felul acesta este in mainile noastre- un Dumnezeu in fiecare este in mainile noastre. »

Pocainta nu trebuie redusa la o atitudine morala.

« Si cand te nedreptateste cineva- asa cum era un om care blestema pe David Prorocul si David zice slugilor sale care voiau sa-l omoare, ca blestema pe rege :Lasa-l, daca Dumnezeu a pus in inima lui sa ma blesteme.»   

Suferinta este incercarea zadarnica de a umple o "pofta duhovniceasca nesfarsita  cu un lucru pamantesc  sfarsit."

Patima este  incercarea de a  suplini prin material  a ceea ce este in sine o stare duhovniceasca.

« Singura, adevarata filosofie » sunt fericirile si calea catre vecinicie.

Arta este artificialul, frica lui Dumnezeu este inceputul intelepciunii.

« Fa ca viata mea sa fie adevarata, daca esti Dumnezeul adevarului. »

 «Calitatea dragostei este vulnerabilitatea.Dragostea este o traire de o deosebita subtirime, a carei incalcare este o deosebita durere. »

« Singur Hristos este Dumnezeul cel adevarat, tocmai din neputinta in care se infatiseaza. Cine isi poate permite atata neputinta ? Cine isi poate permite o asa zadarnicie a toata lucrarea lui ? Numai cel ce stie ca este atotputernic  si ca nimic nu il poate birui. »

Postul este necesar pentru ca  « imputinandu-se puterea acestei biologii grosolane, se poate da mai mult liber frau duhului, sa-si exprime ale sale.»

“Sa fim saraci cu duhul- pentru ca in fiecare traieste un bogatas."

 

Stiinţa tămăduirii

 Mitropolitul Hierotheos Vlachos s-a născut în 1945, în Grecia. 

 A studiat   scrierile Sfintilor  Părinţi şi mai ales pe cele aparţinând Părinţilor isihaşti ai Filocaliei.

 A lucrat o vreme în bibliotecile mănăstirilor athonite.

 Considera teologia ortodoxă ca fiind  ştiinţa tămăduirii omului, de mare ajutor  omului modern coplesit de framantari .

 Cartea este frumos scrisa, captivanta, cu un impresionant aparat bibliografic, discursul este invaluitor, punandu-se accentul pe insusirile terapeutice ale crestinismului, calitati terapeutice reale.

 Toate „patimile” carora li se face „epistemologia” ,  se topesc ca zapada la soare, numai iubindu-l pe Dumnezeu.

Citeam de curand, ca Nietzsche, marele filozof anticrestin, recunostea totusi ca a incerca sa-ti iubesti aproapele, din iubire de Dumnezeu, este cea mai rafinata forma de morala.

Inteligentia saga

     Doua decenii viforoase.

     Intelectuali la rascruce. 

     Au facut alegeri.

     Unii au obtinut privilegii. 

     Pe altii i-a costat viata.

     Inteligenţa trebuie sa fie morală?


„Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber.
 Nu înseamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totalitar).
 Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei.”

"Ploaia memoriei noastre"

Cartea este ca o ploaie de vara, "ploaia memoriei noastre" .

"Picaturi de demnitate, amintiri, povesti minunate despre neamul acesta."

Adversitatile istorice au silit sufletul romanesc sa se retraga intr-un fel de  carapace spirituala, pentru a se pastra intact. Credinta este "camasa sufleteasca" a neamului.

"Există în sufletul acestui neam, o timiditate în faţa lumii. Şi cum lumea de astăzi e arogantă, obraznică şi îngâmfată, ai sentimentul că în intimitatea lui, sufletului românesc îi e ruşine să participe la ea. Dar asta nu dintr-o resemnare, ci dintr-un fel de care spune că veşnicia nu poate fi atinsă de istorie".

 Creionand feminitatea  romaneasca observa ca ea contine o doza discreta si rafinata de duioasa maternitate.

Vorbind despre sufletul unui popor, vorbesti despre nemurirea lui, vorbesti despre povestile lui. Frontiera dintre bine si rau nu este niciodata confuza in povestile noastre.

Poporului roman ii trebuie o vulpe ca in dreptatea vulpii. "Aceasta minunata poveste circumscrie dreptatea lui Dumnezeu in cel mai frumos paradox: dreptatea lui trece prin inima lui spre inima smerita a celui milos."

 Visam si noi la "o Romanie crescuta si condusa din ordinea ei sufleteasca si nu din improvizatiile nefiresti si mutilante ale unui timp cinic si criminal".