Amprenta din suflet

"Psihanaliza fenomenelor religioase" C.G.Jung

Pentru Jung, religia este cu totul alt­ceva decît pentru omul obişnuit. El asimilează practica religioasă cu atitudinea individului care se apleacă asupra inconştientului: fie că e vorba de cel personal (adică de inconştientul freudian) sau de cel arhetipal.

Pentru Jung "formele religioase " înseamnă alte modalităţi de interogare a cosmosului şi a divinităţii care por­nesc de la alte premize.

Religia noas­tră, ca practică şi credinţe, nu are nimic în comun cu concepţia lui Jung în acest domeniu; de aceea, toate însemnările lui privitoare la religie ne par străine : pentru că se referă, cu o metodă străină nouă, cu un vo­cabular cifrat, la referinţele creştinismului primitiv, adică ale creştinismului aflat în perioada sa de incubare, un creştinism care nu (mai) are nimic de-a face cu ceea ce se zice şi se face azi, în numele religie creştine.


„Sufletul cuprinde corepondenţele tuturor lucrurilor formulate de dogmă şi, mai mult decît atît, chiar acel lucru care îndrep­tăţeşte sufletul să fie acel ochi căruia îi este hărăzit să vadă lu­mina. "

Jung a afirmat că a descoperit în suflet (în psihicul individului) amprenta lui Dumnezeu.


Intelegem că scopul suprem al religiei, cel puţin in accepţia lui Jung, este realizarea Sinelui, adică unirea contrariilor sinteti­zate în formula conştient-inconştient.

"Ceea ce numesc unii instinct sau intuiţie, scrie Jung, nu este nimic altceva decit Dumnezeu. Dumnezeu este această voce din noi care ne zice ce trebuie şi ce nu trebuie să facem. Altfel spus, conştiinţa noastră... „

Cateva sfaturi

Din Coelho, "Manualul Razboinicului luminii" cateva sfaturi :

"Corzile întinse permanent se dezacordează până la urmă.

Războinicii care se antrenează neîncetat îşi pierd spontaneitatea în luptă.

Caii care sar mereu peste obstacole îşi rup până la urmă un picior.

Arcurile zilnic încordate nu-şi mai expediază cu aceeaşi forţă săgeţile.

De aceea, dacă are chef, războinicul luminii încearcă să se amuze cu mărunţişurile cotidiene.

O preocupare exagerată sfârşeşte prin a elimina orice urmă de bucurie din viaţă.

Războinicul ştie că un mare vis este alcătuit din numeroase lucruri diferite, aşa cum lumina soarelui e suma milioanelor sale de raze."

Printre oglinzi

Din „Alchimistul” lui Coelho notez in graba ce mi-a placut cel mai mult.
Mi-a placut „Prologul” care aduce in carte, o alta carte, cea a lui Oscar Wilde despre mitul lui Narcis. Intelegem, avansand cu lectura, ca oglinda lacului in care Narcis se priveste cu nesat este metafora aleasa de autor pentru Sufletul Lumii oglinda a tuturor fiintelor. Sufletul unui Narcis egocentric , ce se admira numai pe sine in undele lacului, hraneste sufletul unui lac egocentric ce se vede doar pe sine rasfrant in ochii lui Narcis.

” Noi sîntem aceia care hrănim Sufletul Lumii, iar pămîntul pe care trăim va fi mai bun sau mai rău după cum noi vom fi mai buni sau mai răi. Aici intră în joc forţa Iu­birii, fiindcă atunci cînd iubim, vrem totdeauna să fim mai buni decît sîntem.”

Si mi-a mai placut Regele Salemului, cel care-l indruma pe Santiago si care dorind ca flăcăul să izbutească se gandeste atat de omeneste că o să-i fie repede uitat numele.

"Tre­buia să i-l fi repetat de mai multe ori. Cînd ar fi vorbit despre mine ar fi spus că sînt Melchisedec, Regele Salemului."
Apoi privi spre cer cu o umbră de căinţă: "Ştiu că este deşertăciunea deşertăciunilor, aşa cum ai spus Tu, Doamne. Dar şi un rege bătrîn trebuie cîteodată să se simtă mîndru de sine."

Noi suntem

Il consideram fascinant si inspirat ca actor.

Cartile lui „ Cine suntem” si „Despre omul frumos” mi-au oprit insa respiratia.

Le-am citit abia acum, desi „Cine suntem” a aparut in mai 2008. Am vazut-o in librarii, dar nu-mi venea sa citesc, ma temeam de dezamagire, nu mai credeam ca e posibil ...
Si totusi se-ntampla.

Cartile acestea, rodul unor vaste lecturi şi convorbiri duhovniceşti ne arata cu sensibilitate si convingere „calea consolidării şi conservării conştiinţei de sine a unui popor. ” Şi asta pentru că el nu luptă pentru construirea unei imagini a României, a unui brand de ţară, ci pentru refacerea "icoanei neamului, fărâmiţată de-a lungul timpului în atâtea cioburi şi bucăţi".

Despre rugaciune

"Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus"

Intr-un limbaj simplu si emotionant un pelerin istoriseste duhovnicului sau felul in care a urcat nevazutele trepte ale devenirii spirituale pornind de la nedumerirea cauzata de un verset din epistola Apostolului Pavel catre Tesalonicieni, in care acesta spune : „Rugaţi-vă neîncetat!”

De unde intrebarea legitima : cum poate fi mintea întotdeauna „adâncită în Dumnezeu”, fără să se risipească, „rugându-se neîncetat”, chiar şi în somn : „De dormit dormeam, dar inima-mi veghea” (Cânt. Cânt. 5, 2).

Rugăciunea lăuntrică presupune chemarea Numelui lui Iisus Hristos cu gura, cu mintea şi cu inima, închipuindu-ne totdeauna în prezenţa Lui şi cerând milostivirea Lui. Ea se rosteşte cu următoarele cuvinte:

Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine pacatosul!

La o privire superficiala dobandirea rugaciunii launtrice pare aproape cu neputinţă pentru cei ce sunt in lume, insa învăţand sa multumim Creatorului pentru tot ce a creat, pentru tot ce ne bucura, pentru tot ce ne tine in viata, daca avem aceasta miscare sufleteasca de gratitudine, de delicatete si de bun simt fata de Dumnezeu, intelegem ca rugăciunea neîncetată este uşoara şi la îndemâna fiecăruia .

Sfântul Ioan Gură de Aur spune următoarele: „Nimeni nu trebuie să se înfăţişeze cu răspunsul că acela ce este ocupat cu grijile vieţii nu se poate ruga întotdeauna, aşa cum nu se poate ruga nici cel ce n-are putinţa să vină la biserică. Pretutindeni, oriunde te-ai afla, poţi să ridici un jertfelnic lui Dumnezeu în mintea ta, prin mijlocirea rugăciunii. În acest chip, e potrivit să te rogi şi în piaţă, şi în călătorie, şi lângă tarabă, şi în atelier. Oriunde, în orice loc poţi să te rogi.”

Rugaciunea inimii face ca tot ce ne inconjoara sa se transfigureze : pomii, pamantul, cerul, lumina toate marturisind dargostea lor pentru Dumnezeu.

Catre Dumnezeu ne indreptam pe trei cai: calea robului este calea fricii de pedeapsa, dorinta de a mosteni imparatia cerului este calea năimitului (a slugii plătite).Dumnezeu doreste ca noi să mergem către El pe calea fiilor, adică din dragoste .

In spiritul isihasmului cartea ne arata cum se poate reface comuniunea omului cu Dumnezeu prin stradania individuala de a obţine puritatea primordiala pierduta prin pacatul stramosesc.

Rugaciunea launtrica este vibratia care exista din inceputuri in toti si in toate, ea trebuie reamintita, reactivata, este suspinul tainic al tuturor fapturilor ce se doreste eliberat prin nazuinta si staruinta sufletelor de a se intoarce spre Dumnezeu.

Murmurand cuvinte

A avea credinta, a multumi,
a avea nadejde, a indrazni,
a se bucura, a fi inspirat,
a avea curaj,
a discerne, a persevera, a invata,
a suferi, a depasi, a fi atent,
a fi disciplinat,
a avea compasiune, a ierta, a fi de incredere,
a fi rabdator, a fi inocent, a fi prudent , a fi intuitiv,
a fi hotarat,
a avea mare grija cu ceea ce gandesti , a impartasi,
a nu exagera,
a asculta, a nu judeca pe altul, a te judeca pe tine,
a te accepta, a te impaca cu tine,

a spune :

„ Faca-se voia Ta”

Umbra liliacului alb

« Si liliacul cel mai alb are umbra sa ».

Un frumos citat apartinand se pare lui Lao Tze, filozoful chinez considerat autorul cartii sacre a daoismului.

In fericire se ascunde nefericirea, greul si usorul sunt ingemanate, din inalt putem percepe adancul, fiecare lucru se acorda cu opusul sau. Contrariile decurg unul din altul. Lumea se afla in permanenta schimbare, iar binele este inseparabil de rau, frumosul de urat. Tăcerea ne învaţa răspunderea pentru cuvintele noastre. Oboseala da valoarea odihnei, boala ne face sa intelegem binecuvântarea sănătăţii. Arsita focului ne face sa dorim racoarea apei, moartea ne da masura vietii.

Esenţa vieţii este conferită de un spirit universal, divizat în feminin (yin) şi masculin (yang).

Omul poate dobândi nemurirea, dacă ştie să hrănească acest duh universal. Lao iti arata calea devenirii mistice prin care poti deveni şuvoiul lumii, Dao va fi cu tine şi te vei putea întoarce la starea copilăriei.

Despre viata lui Lao Tze se stiu putine lucruri : trecerea unei comete a marcat conceptia sa miraculoasa, s-a nascut batran cu par alb si barba, a fost conteporan cu Confucius si a indeplinit functia de arhivar la curtea Zhou. Si-a parasit tara datorita disputelor politice. Legenda spune ca a plecat calare pe un bivol. A scris Cartea Caii si a Virtutii.

Nimeni nu stie ce a devenit filozoful, mie imi place insa sa cred ca a ajuns intr-o gradina in care este numai primavara si contempla florile mari si albe cu petale curbate ale liliacului, constatand cu intelepciune ca o conditie esentiala chiar si pentru liliacul cel mai alb este existenta umbrei, lipsa acesteia facand ca petalele albe sa se ridice in straniu vartej spre inaltimile pure ale modelelor si absolutului.

Sa ingaduim deci umbra liliacului alb care il mai retine cu noi aici pe pamant .

«Arborii suspinelor »

"Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.

 Iubirea-i fum ce din suspine creşte."

William Shakespeare  "Romeo si Julieta"

O tema care de milenii beneficiaza de atentia poetilor, dramaturgilor, romancierilor: iubirea

Intreaga literatura abunda in definitii care  de care mai surprinzatoare din care metafora  este bineinteles nelipsita. Izvorata din ratiunea inimii, de multe ori intra in conflict cu ceea ce tine de rational, de moral, de posibil sau realizabil.

Poetul vorbeste despre « arborii suspinelor » pentru ca iubirea este un dor, o nostalgie dupa ceva ce lipseste inimii tale si crezi ca cel iubit iti poate stinge acea sete, acel dor. Tocmai de aceea este « un fum » este o aspiratie nelamurita.

 Metafora iubirii ca foc ce arde este des intalnita in lirica de dragoste.Focul este atat devastator cat si purificator. Nici metafora marii de lacrimi varsate de  protagonistii iubirilor tragice nu este noua.

Iubirea este « nebunie inteleapta » pentru ca desi in ochii ratiunii ea pare a fi pierderea discernamantului, din punctul de vedere a ratiunii sufletului ,este lucru intelept, deoarece este ceea ce lipseste inimii, ceea ce ii aduce implinire .

Sa iubesti si sa fii iubit, iata « dulceata ce ne mantuie », fericirea suprema, daca ar fi vorba de aceeasi persoana, dar se intampla rar acest lucru pentru ca inima are propriile sale ratiuni si dragostea este un teritoriu salbatic ce face victime fara incetare, de aceea poetul spune ca  dragostea este « fierea ce inabusa ».