"Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor.
Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare
hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai
înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.
Iubirea-i fum ce din suspine creşte."
William Shakespeare "Romeo si Julieta"
O tema care de milenii beneficiaza de atentia poetilor, dramaturgilor,
romancierilor: iubirea
Intreaga
literatura abunda in definitii care de
care mai surprinzatoare din care metafora
este bineinteles nelipsita. Izvorata din ratiunea inimii, de multe ori intra in conflict cu ceea ce
tine de rational, de moral, de posibil sau realizabil.
Poetul
vorbeste despre « arborii suspinelor » pentru ca iubirea este un dor,
o nostalgie dupa ceva ce lipseste inimii tale si crezi ca cel iubit iti poate
stinge acea sete, acel dor. Tocmai de aceea este « un fum » este o
aspiratie nelamurita.
Metafora iubirii ca foc ce arde este des
intalnita in lirica de dragoste.Focul este atat devastator cat si purificator. Nici
metafora marii de lacrimi varsate de
protagonistii iubirilor tragice nu este noua.
Iubirea este
« nebunie inteleapta » pentru ca desi in ochii ratiunii ea pare
a fi pierderea discernamantului, din punctul de vedere a ratiunii sufletului
,este lucru intelept, deoarece este ceea ce lipseste inimii, ceea ce ii aduce implinire
.
Sa iubesti si
sa fii iubit, iata « dulceata ce ne mantuie », fericirea suprema, daca
ar fi vorba de aceeasi persoana, dar se intampla rar acest lucru pentru ca
inima are propriile sale ratiuni si dragostea este un teritoriu salbatic ce
face victime fara incetare, de aceea poetul spune ca dragostea este « fierea ce inabusa ».
Postări
