“Eternal sunshine of the spotless mind” , versul lui Alexander Pope, tradus la noi prin : “Strălucirea eternă a minţii neprihănite” da titlul filmului lui Kaufmann, director Michel Gondry.
Un film bun, un film special, pe care poti sa-l vezi si revezi, sa-l citesti in mai multe chei, dar care ramane la urma urmei o frumoasa poveste de dragoste, care « misca soarele si celelalte stele ».
O minte fara prihana este o inocenta memorie fara amintiri, dar poate fi si o minte pentru care uitarea este de fapt a pastra doar ce-a fost frumos, bun si sincer.
"Blessed are the forgetful, for they get the better even of their blunders."/ "Fericiţi cei ce uită, căci iau din greşeli doar ce-i bun", este o frază din Nietzsche invocata la un moment dat in film.
Doi iubiti Joel si Clementine apeleaza la serviciile unei firme ce poate sterge din creier amintirile devenite incomode. Mai intai apeleaza Clementine, apoi Joel din razbunare pentru ca fusese astfel sters de pe hard-ul Clementinei.
Firma Lacuna, caci asa se numeste firma cu pricina, mi se pare o frumoasa gaselnita pentru a explica pe intelesul mai tinerilor, ce face un om cand vrea sa uite lucruri care-l fac sa sufere dintr-o revoluta relatie de iubire. Cam asta face omul lovit de napasta, ce fac si specialistii de la Lacuna, sterge intai tot ce-i aminteste de impricinat din My Pictures si My Music. Si in acelasi timp, ceva se impotriveste acestor « delete »-uri, la fel cum face si Joel care incearca disperat, sa opreasca procesul tot de el initiat. Din punctul meu de vedere , filmul nu este un SF, ci doar un film care vorbeste despre dragoste si uitare, lucruri vechi de cand lumea, folosindu-se pentru a explica aceste delicate mecanisme de analogii cu soft-uri complicate care fac si desfac. Aici e noutatea si hazul. Filmul vorbeste, de fapt , despre ceea ce se intampla in sufletul si mintea unui om care incearca sa uite o poveste de dragoste care l-a facut sa sufere.
Intreaga distributie, Jim Carrey, Kate Winslet, Kirsten Dunst, Elijah Wood, Mark Ruffalo, Tom Wilkinson au realizat cu inteligenta si sensibilitate o superba performanta actoriceasca.
Un film bun, un film special, pe care poti sa-l vezi si revezi, sa-l citesti in mai multe chei, dar care ramane la urma urmei o frumoasa poveste de dragoste, care « misca soarele si celelalte stele ».
O minte fara prihana este o inocenta memorie fara amintiri, dar poate fi si o minte pentru care uitarea este de fapt a pastra doar ce-a fost frumos, bun si sincer.
"Blessed are the forgetful, for they get the better even of their blunders."/ "Fericiţi cei ce uită, căci iau din greşeli doar ce-i bun", este o frază din Nietzsche invocata la un moment dat in film.
Doi iubiti Joel si Clementine apeleaza la serviciile unei firme ce poate sterge din creier amintirile devenite incomode. Mai intai apeleaza Clementine, apoi Joel din razbunare pentru ca fusese astfel sters de pe hard-ul Clementinei.
Firma Lacuna, caci asa se numeste firma cu pricina, mi se pare o frumoasa gaselnita pentru a explica pe intelesul mai tinerilor, ce face un om cand vrea sa uite lucruri care-l fac sa sufere dintr-o revoluta relatie de iubire. Cam asta face omul lovit de napasta, ce fac si specialistii de la Lacuna, sterge intai tot ce-i aminteste de impricinat din My Pictures si My Music. Si in acelasi timp, ceva se impotriveste acestor « delete »-uri, la fel cum face si Joel care incearca disperat, sa opreasca procesul tot de el initiat. Din punctul meu de vedere , filmul nu este un SF, ci doar un film care vorbeste despre dragoste si uitare, lucruri vechi de cand lumea, folosindu-se pentru a explica aceste delicate mecanisme de analogii cu soft-uri complicate care fac si desfac. Aici e noutatea si hazul. Filmul vorbeste, de fapt , despre ceea ce se intampla in sufletul si mintea unui om care incearca sa uite o poveste de dragoste care l-a facut sa sufere.
Intreaga distributie, Jim Carrey, Kate Winslet, Kirsten Dunst, Elijah Wood, Mark Ruffalo, Tom Wilkinson au realizat cu inteligenta si sensibilitate o superba performanta actoriceasca.
Postări
Un comentariu:
superb film, frumoasa analogie, intr-adevar, cred ca jocul actorilor si montajul au facut diferenta.. recomand si "Being John Malkovich" de acelasi scenarist!
Trimiteți un comentariu