" Ostenit-am intru suspinul meu"

In inima bibliei, unul dintre psalmii lui David caligrafiaza sufletul omenesc in fragilitatea lui, esentialmente acelasi de acum mii de ani pana astazi.

PSALMUL 6 Al lui David.

1. Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, nici cu urgia Ta sa ma certi.
2. Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt; vindeca-ma, Doamne, ca s-au tulburat oasele mele;
3. Si sufletul meu s-a tulburat foarte si Tu, Doamne, pana cand?
4. Intoarce-Te, Doamne; izbaveste sufletul meu, mantuieste-ma, pentru mila Ta.
5. Ca nu este intru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si in iad cine Te va lauda pe Tine?
6. Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda.
7. Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajmasii mei.
8. Departati-va de la mine toti cei ce lucrati faradelegea, ca a auzit Domnul glasul plangerii mele.
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugaciunea mea a primit.
10. Sa se rusineze si sa se tulbure foarte toti vrajmasii mei; sa se intoarca si sa se rusineze foarte degrab.

Cuvinte simple, cuvinte putine, dar acele cuvinte care si-au pastrat forta de-a lungul timpului alcatuiesc un minunat poem al suferintei, al tristetei, al deznadejdii care nu inceteaza totusi sa spere.

Un alt verset splendid din psalmul 12 al lui David :
" Pana cand voi gramadi ganduri in sufletul meu, durere in inima mea ,ziua si noaptea? "