Ceea ce ești și ceea ce ar trebui să devii.

Considerată printre cele mai influente zece cărți ale lumii „Omul în căutarea sensului vieții” este scrisă de Viktor E. Frankll  in 1945, în nouă zile, la ieșirea din lagăr și narează experiențele dramatice trăite de autor timp de trei ani la  Auschwitz, Dachau și în alte lagăre de concentrare. Inițial Viktor Frankl a dorit sa o publice anonim, deoarece intenția autorului nu era aceea de a avea succes, de a căpăta faimă, ci de a transmite cititorilor, prin tragicul său exemplu, că viața își păstrează sensul chiar și în cele mai vitrege condiții. A scris această carte  simțindu-se responsabil să povestească întâmplările trăite, în dorința de a le fi de ajutor celor înclinați „să se lase pradă deznădejdii”.

Cartea are trei părți, prima parte narează experiențele din lagăr, a doua parte vorbește despre conceptele de bază ale logoterapiei, metoda în psihoterapie fundamentată de Viktor Frankl, și partea a treia care este o „pledoarie pentru optimismul tragic”.

Atunci când a fost deportat  în lagărul de la Auschwitz avea asupra sa manuscrisul unei cărți științifice pe care tocmai urma să îl publice. Este vorba de „Duhovnicia medicală”. Manuscrisul a fost confiscat cu brutalitate în lagăr și dorința de a-l rescrie  l-a ajutat să supraviețuiască, mărturisește Viktor Frankl. Bolnav fiind de febră tifoidă într-un lagăr din Bavaria, a notat pe bucățele de hârtie idei ce urmau sa îl ajute la rescrierea manuscrisului și tocmai acest lucru l-a făcut să treacă atunci peste pericolul unui accident vascular.

Viktor Frankl afirmă că, în lagăr nu au rezistat cei mai puternici fizic, ci doar aceia care aveau o motivație pentru a trăi și îl citează pe Nietzsche care spune „cel ce are un de ce pentru care să trăiască, poate îndura aproape orice."

Logoterapia, metoda pe care Viktor Frankl a dezvoltat-o, se axează pe sensul pe care pacientul dorește  să îl dea viitorului său.

Logos vine din limba greacă si înseamnă „sens". Logoterapia sau,  „cea de a treia școală vieneză de psihoterapie", așa cum a mai fost numită, se focusează asupra sensului existenței umane. Conform logoterapiei, „acest efort al omului de a afla sens în viața sa este  forța motivatoare primă în om.” De aceea, afirma Frankl,” vorbesc eu despre voința de sens, în contrast cu principiul plăcerii (sau, cum l-am mai putea numi altfel, voința de plăcere) pe care se centrează psihanaliza freudiană, și totodată în opoziție cu voința de putere pe care se centrează psihologia adleriană (care folosește termenul de luptă pentru superioritate). ”

Omul este ființa care are capacitatea de a trăi și de a muri pentru ceea ce consideră important și valoros în viața sa, pentru idealurile și valorile sale.

 Prima școală vieneză de psihoterapie îi aparține lui Sigmund Freud, psihanaliza, iar cea de-a doua, lui Alfred Adler, psihologia individuală, iar logoterapia sau analiza existențială aparținând lui Viktor Frankl a ajuns sa fie cunoscută drept cea de-a treia școală vieneză de psihoterapie.

Frământarea și chiar disperarea omului cu privire la valoarea vieții sale nu sunt boli mintale, ci reprezintă o problemă existențială, în accepțiunea lui Viktor Frankl.

Omul ajunge la sens prin valori, care se pot realiza prin trăire,  experimentând bunătatea, adevărul și frumosul, admirând natura, bucurându-ne de cultură sau  prin iubire, a doua cale se poate înfăptui prin creație, a scrie, a crea prin orice alta formă de creație și a treia cale, prin atitudinea pe care o avem în fata unei suferințe inevitabile: vinovăție, suferință, moarte.

Viktor Frankl afirma că sănătatea mintala se bazează, paradoxal, nu pe echilibru, cum greșit am presupune, ci pe un anumit grad de tensiune, pe tensiunea dintre ceea ce ai făcut deja și ceea ce ar trebui să mai realizezi, adică pe diferența dintre ceea ce ești și ceea ce ar trebui să devii. Omul nu are nevoie să scape de tensiune, deoarece vidul existențial este periculos, conduce la plictiseală care este o importantă sursa a nevrozelor. ”Azi putem să-l înțelegem pe Schopenhauer când afirma că omenirea este sortită să oscileze la nesfârșit între două extreme, între necazuri și plictiseală.” afirma autorul.

Succesul, fericirea sunt efecte secundare neintenționate  care rezultă din dedicarea omului fată de o cauză mai mare decât el însuși, sau al dăruirii de sine către o altă persoană. ”Fericirea trebuie să vină de la sine - și faptul acesta este valabil și pentru succes: trebuie să îl lași să se producă tocmai nepurtându-i de grijă. „